Potrivit organizatorului expoziţiei, Mihai Lăcătuş, fluturii au fost aduşi la Cluj din ferme speciale de creştere a acestora, cele 20 de specii care pot fi observate în cadrul expoziţiei provenind în special din America de Sud, Africa şi India.

"Avem undeva între 15 şi 20 de specii, deci vreo 250 de fluturi. Fluturii sunt cam din toată lumea, în special din America de Sud, India şi Africa. Ei sunt crescuţi în ferme speciale, aceste ferme sunt în diverse puncte ale lumii şi sunt crescuţi în special pentru astfel de expoziţii, case de fluturi sau pentru colecţionari, deoarece creşterea lor permite accesul pentru colecţionari şi case de fluturi fără să pericliteze specia în natură. În principiu, în funcţie de valabilitatea speciilor, vom aduce specii noi, în fiecare săptămână câte două, trei specii noi pe parcursul celor 60 de zile", a declarat Lăcătuş.

Expoziţia este amenajată într-o florărie, într-un spaţiu unde au fost create condiţiile necesare traiului fluturilor tropicali, respectiv o temperatură de 30-35 de grade Celsius, umiditate ridicată şi luminozitate mare, astfel încât fluturii zboară liber şi pot fi uşor observaţi de vizitatori.

"Avem câteva specii spectaculoase de fluturi, cum ar fi fluturele împărat. Acesta este spectaculos datorită culorii sale, albastru puternic, şi desenelor de pe aripi, dar şi fluturele ochi de bufniţă. Acesta are desene pe aripi, astfel încât atunci când le întinde arată ca un cap de bufniţă care sperie prădătorii în mediul lui natural. Atât fluturele împărat, cât şi fluturele ochi de bufniţă sunt specii rezistente, care trăiesc 30 de zile. Avem, însă, şi specii care trăiesc mai puţin, între trei şi cinci zile, cum sunt de exemplu heliconidele. Aceste heliconide sunt specii pretenţioase, care au nevoie de nectar şi polen", a explicat organizatorul expoziţiei.

Expozitia este organizata la POLUS in floraria din exteriorul complexului si este deschisă zilnic, până în 30 iunie, între orele 10:00 şi 20:00, iar un bilet de intrare costă 10 lei pentru adulţi şi 7 lei pentru copii.

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Citește și

loading...