Și de Crăciun și Anul Nou meteorologii prognozează temperaturi ridicate care vor topi zăpada.

Mihai Huştiu - meteorolog ANM, pentru TVR Info: Ziua de 1 decembrie, Ziua Natională a României aduce o încălzire semnificativă. Și pe 2 decembrie e vreme caldă în întreaga țară. Pentru următoarele 24 de ore se așteaptă ploi în Maramures, Carpati, iar stratul de zăpadă se topește. Până spre Crăciun și revelion se prognozează o temperatură mai caldă decât normalul, în aproape toate zonele țării.

În același timp Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi dimineaţa o avertizare Cod Portocaliu de ploi abundente în judeţul Maramureş şi zona montană a judeţelor: Bistriţa - Năsăud, Mureş, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj şi Satu Mare, şi o atenţionare Cod galben de ploi şi intensificări ale vântului în Crişana, Maramureş şi în nordul Transilvaniei, precum şi în grupele nordice şi centrale ale Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni.

Potrivit ANM, de joi, ora 20:00, până vineri, la ora 15:00, va fi în vigoare Codul portocaliu în judeţul Maramureş şi zona montană a judeţelor: Bistriţa - Năsăud, Mureş, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj şi Satu Mare, unde se vor acumula cantităţi de apă de 50 - 70 l/mp şi izolat de peste 80 l/mp.

De asemenea, conform atenţionării Cod Galben, de joi, ora 17:00, până vineri, la ora 21:00, în Crişana, Maramureş şi în nordul Transilvaniei va ploua, iar în grupele nordice şi centrale ale Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, la început vor fi precipitaţii mixte, apoi predominant ploi, care vor determina topirea stratului de zăpadă. Se vor acumula cantităţi de apă în general de 25 - 40 l/mp.

Local şi temporar, în regiunile vestice vântul va prezenta intensificări cu viteze de 55 - 60 km/h, iar în toată zona montană înaltă rafalele vor depăşi 80 - 100 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului, de joi, ora 17:00, până vineri, la ora 21:00, precizează ANM.


Preluare: stiri.tvr.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și