Balul Bobocilor al CNDV are în acest an o tematică interesantă: „Înapoi în viitor”. Organizatorii promit că vor surprinde atât prin scenete, dansuri, momente comice, dar și prin costumația adecvată temei alese.

Balul se va desfășura vineri, 31 octombrie a.c., începând cu orele 17:00 în sala de spectacole a Palatului cultural Sighet. După Bal, atât elevii cât și profesorii sunt invitați să petreacă împreună într-un club până târziu în noapte.

Prețul unui bilet de intrare, sub formă de brățară, este de 15 lei. Organizatorii arată că brățările se pot procura doar la intrare: „Rugăm pe toți cei care doresc să vină la Balul bobocilor să nu cumpere brățări din altă parte decât de la intrare, pentru că altfel sigur vor fi înșelați”, a declarat pentru Sighet 247 d-na Simona Nodiș, profesor coordonator al Balului.

Citește și

loading...