Normele de testare actualizate vor ține seama de tranziția către vehicule cu emisii zero. Acestea vor evalua, de exemplu, cunoștințele și competențele legate de sistemele avansate de asistență la conducere și de alte tehnologii automatizate.

CE amintește că, doar anul trecut, peste 20 000 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile din UE, iar majoritatea victimelor au fost pietoni, bicicliști și utilizatori de scutere și motociclete.

În acest context, CE spune că noile norme vor îmbunătăți siguranța pentru toți participanții la trafic și vor ajuta UE să își realizeze „Viziunea zero” – fără decese pe drumurile din UE până în 2050. “Ele vor pregăti mai bine conducătorii auto pentru vehiculele cu emisii zero și pentru conducerea pe drumurile urbane, alături de un număr tot mai mare de biciclete și vehicule cu două roți, precum și de pietoni. Acestea vor permite, de asemenea, tinerilor conducători auto să dobândească experiență prin intermediul unui sistem de conducere acompaniată – începând cu vârsta de 17 ani, tinerii vor putea învăța să conducă și vor putea obține un permis de conducere. Cei care au împlinit vârsta de 17 ani vor putea să conducă singuri după împlinirea vârstei de 18 ani și să lucreze ca șoferi profesioniști de îndată ce un anumit loc de muncă permite acest lucru. Acest lucru va contribui la abordarea penuriei actuale de conducători auto”, transmite CE.

Norme noi privind permisele de conducere pentru a face drumurile mai sigure și pentru a simplifica viața de zi cu zi

Un obiectiv-cheie al noilor norme va fi îmbunătățirea siguranței rutiere. Una dintre noile măsuri vizează o perioadă de probă de cel puțin doi ani pentru conducătorii auto începători după trecerea testului și o normă de toleranță zero pentru conducerea sub influența alcoolului. Acest lucru este esențial deoarece, chiar dacă șoferii tineri reprezintă doar 8 % din totalul conducătorilor auto, 2 din 5 coliziuni mortale implică un conducător auto sau un motociclist cu vârsta sub 30 de ani.

O altă normă se referă la oferirea posibilității tinerilor de a-și susține testul și de a începe conducerea acompaniată de autoturisme și camioane începând cu vârsta de 17 ani, pentru a dobândi experiență de conducere auto.

Citește articolul complet pe economedia.ro


Preluare: economedia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și