Știri Sighet247.ro: Concert de muzică clasică pe Valea Vaserului

Printre cele mai așteptate evenimente ale anului pe Valea Vaserului este concertul de muzică clasică. În urma succeselor repurtate în ultimii ani, putem spune că acest concert a devenit deja o tradiție pentru iubitorii Mocăniței, interesul publicului fiind cel puțin la fel de ridicat ca și în anii precedenți.

Concert de muzică clasică pe Valea Vaserului Ca în fiecare an, de la acest eveniment nu va putea lipsi mini-orchestra ”Clasiss” din cadrul Filarmonicii Transilvania din Cluj Napoca, condusă de violonistul Balint Gergely. Astfel, pe data de 9 august 2014, orchestra, împreună cu grupul vocal ”Anatholis”, va încerca să ofere participanților una dintre acele seri memorabile petrecute pe Valea Vaserului.

Spectacolul promis într-un context atât de deosebit, chiar în mijlocul naturii, pe fundalul aburului risipit de bătrâna Mocănița, face ca ambianța acestui eveniment să fie transpusă parcă dintr-o altă epocă. Beneficiind de o mare popularitate și de un repertoriu vast și diversificat, orchestra domnului Gergely va interpreta piese celebre de muzică clasică, valsuri și tangouri, muzică de film și de divertisment. Astfel, din atingerea coardelor în cadrul acestui spectacol simfonic

Cauza accidentului din Ungaria, în care trei romani au murit iar șase au fost răniți, ar fi că șoferul microbuzului a adormit la volan. O persoană decedată este din Sighet
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru miercuri, 26 iulie
DE VARĂ - Salata cu „de toate”
Leul s-a apreciat ușro față de euro și dolar
Șase tineri au fost admiși în programul de internship al Instituției Prefectului
BAIA MARE: CARAVANA FILMELOR NEXT – 3 seri de picnic și cinema sub clar e lună
Străzi inundate în Baia Mare și brazi smulşi la Izvoare, efectele furtunii de astăzi
OLD-BOYS, MECI AMICAL – AS Maramureşul Sighetu Marmaţiei – Sport Team Baia Mare 6-2 (5-2)
Atenționare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică în Maramureș, în următoarea oră
FOTO & VIDEO: TRAGEDIE - Trei cetățeni români au murit într-un accident rutier în Ungaria
VIDEO - 6.500 de pachete cu țigări ascunse într-un autoturism, descoperite la frontieră
Medicamentul care reprogramează celulele pentru a lupta împotriva cancerului
Tânăr bănuit de tâlhărie, internat la Spitalul Municipal Sighet pentru expertiză psihiatrică
Tulburarea ordinii publice şi distrugere în parcarea unui supermarket din Baia Mare
China a mobilizat trupe la granița cu Coreea de Nord
Sighetu Marmaţiei - Un mopedist a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale după ce a căzut
Sighet - Dosar penal pentru ucidere din culpă într-un accidentat mortal pe strada Făget
Doi falși angajați ai companiei de gaz au furat 6500 lei de la un băimărean
700 de liceeni din Maramureş au devenit şomeri
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru marţi, 25 iulie
Atac cu drujba într-un oraș din Elveția. 5 răniți
24 iulie „Ziua Poliției de Frontieră Române”
AVERTIZARE - Cod galben de vijelii și pentru Maramureș, începând de luni seară
METEO - Cum va fi vremea în următoarele trei luni
Tisa - Un bărbat de 61 de ani aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a fost acroșat de un autoturism
Sarasău - O tânără din Sighet nu s-a asigurat şi a intrat în coliziune cu un autoturism
Vişeu de Sus, Bistra şi Poienile de sub Munte - Dosare penale pentru infracțiuni rutiere
LOTERIA BONURILOR FISCALE - Care este numărul câștigător după extragerea de duminică
PROGRAMUL ediției din acest an a festivalului „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”
FOTO & VIDEO: FURTUNĂ - Copaci prăbuşiţi într-un camping din Bihor: un mort şi 16 răniţi
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru luni, 24 iulie
Preotul-manager al Arhiepiscopiei Tomisului, acuzat de contrabandă cu haine, a fost arestat preventiv
VIDEO: EROII NU MOR NICIODATĂ - Momente de reculegere în memoria subinspectorului de poliţie post-mortem Sorin Constantin Vezeteu
Turcia - Noi arestări în rândul militanților pentru drepturile omului
Denisa Manelista s-a stins din viață