Concursul a fost deschis de seful secției, poetul Echim Vancea care a vorbit celor prezenți despre importanța concursului, a lecturii (la toate vârstele), făcând și o scurtă incursiune în istoria locală a bibliotecii publice. Juriul a avut ca președinte pe d-na prof. Maria Vlasin.

Organizatoarele proiectului au fost bibliotecarele: Iancu Diana, Mihnea Alexandra, Vancea Maria și Şerba Delia, colectiv ce a început anul cu inițiative lăudabile, menite să atragă cititorii de toate vârstele și profesiile.

Concurenții s-au dovedit bine pregătiți, demonstrând că sunt iubitori de
lectură. Dacă evenimentul s-a dovedit o reușită, remarcăm faptul că un număr mare de școli și licee din oraș nu au avut reprezentanți în concurs, o dovadă tristă a faptului că elevii nu sunt îndrumați spre o lectură sistematică sau că nu au manifestat inters pentru o asemenea competiție. Practic pentru locurile din clasamanet s-au luptat copiii din ciclul gimnazial de la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand” și de la Scoala cu cls.I-VIII „George Cosbuc” iar la categoria adolescenți elevii de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” și Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”.

Managerul Centrului Cultural a asigurat premiile oferite de sponsorii: SC Mecanica SA (director Vasile Prodan), SC Adetrans SRL (administrator Gavrilă Drimuș), Perla Sigheteană ( patron Dănuța Szabo).

Alături de concurenți, câștigători au fost toți cei prezenți (colegi, părinți, susținători), cei clasați pe locul I vor participa în luna martie la faza finală a concursului.

„Bătălia cărților ediția a II-a”, 4 februarie 2016 - Clasament:

Categoria copii (cu vârste cuprinse între 11-14 ani)

Premiul I -Corneștean Anca Maria (Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”)

II – Mih Gabriela Maria (Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”)

III- Brenner Vanessa (Scoala cu cls.I-VIII „George Cosbuc”)
Mențiune – Orza Andreea (Scoala cu cls.I-VIII „George Cosbuc”)
Cea mai bună fișă de lectură- Mih Gabriela Maria (Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”)

Categoria adolescenți (cu vârste cuprinse între 15-18 ani)

Premiul I – Coroian Mariș Andrei (Colegiul Național „Dragoș Vodă”)

II – Florea Diana Nicoleta- (Colegiul Național „Dragoș Vodă”)

III – Romaniuc Amina Mălina - (Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”)

Mențiune - Berciu Daniela Ileana - (Colegiul Național „Dragoș Vodă”)

Cea mai bună fișă de lectură- Pop Mirela Viorica - (Colegiul Național „Dragoș Vodă”)

Citește și

loading...