Un localnic din Tautii Magheraus a pus in pericol intreaga localitate dupa ce a lovit cu masina o instalatie de gaz. Ieri, 17 iunie, la ora 15.45, politistii din Tautii Magheraus au fost sesizati prin 112 de catre o femeie din localitate care, in timp ce se afla in locuinta sa de pe strada nr. 9, a auzit un zgomot puternic, iar in momentul in care a iesit in curte a constatat ca reteaua de gaze a vecinului este distrusa si prezinta scurgeri puternice de gaz. Echipa operativa deplasata la fata locului a constatat ca reteaua de gaz si contorul aferent imobilului erau culcate la pamant.
In urma activitatilor de investigare desfasurate, in scurt timp a fost identificat autorul distrugerii in persoana unui localnic de 55 de ani care, fiind sub influenta bauturilor alcoolice, a lovit cu partea din spate a autoturismului instalatia de gaz, in timp ce efectua o manevra de intoarcere, dupa care a plecat de la fata locului. A fost anuntata si societatea de distribuire a gazului ai carei reprezentanti s-au deplasat la fata locului si au luat toate masurile de siguranta, astfel incat pericolul de explozie a fost indepartat.
Preluare: eMaramures.ro