"Aş vrea să mă refer la confiscarea averilor şi modul cum este tratată în plan intern. Apropo şi de modificarea Constituţiei pe care şi noi am vrut să o schimbăm, dar USL a spus: nu, nu vrem să o schimbăm. Şi noi am vrut regionalizare şi USL a spus: nu vrem regionalizare. Acum vor să schimbe Constituţia şi vor regionalizare. Dar, când vor să schimbe Constituţia nu vor să schimbe acel articol care prezumă dobândirea licită a averii. E un articol care nu există decât în Constituţia României. A preluat-o şi Republica Moldova, pentru că a luat mult din Constituţia României, dar nu mai există în nicio altă ţară. Şi să ştiţi că nu toţi, la noi, cu această prevedere în Constituţie, râd şi plâng pentru că şi pe ei îi încurcă în cooperarea internaţională. Fiindcă, de exemplu, vrei să pui în aplicare în România o decizie de confiscare din Marea Britanie.(...) În chestiunea confiscării cel mai important este să iei banii care provin din infracţiuni. E mai important decât să-i trimiţi la închisoare. Dacă poţi să-i trimiţi şi la închisoare e foarte bine, dar costă mai mult, nivelul de probaţiune ca să privezi pe cineva de libertate este mult mai mare", a explicat Monica Macovei.

Europarlamentarul PDL a arătat că în state precum SUA, Anglia sau Irlanda, în această chestiune, autorităţile fac "procese civile în care cheamă, practic, în judecată proprietatea".

" Deci, ei vor să confişte proprietatea, nu vor să te trimită la închisoare. Îţi iau banii, dovedind că proprietatea provine din activităţi ilegale.(...) Practic, făcând această confiscare am luat banii negri de pe piaţă şi nu am lăsat să se dezvolte crima organizată.(...) Deci, principiul este acela de a lua banii pe acest tip de confiscare, nu neapărat trimiterea la închisoare. (...) Eu sunt raportor în Parlamentul European pe Directiva confiscării şi o să mă apropii de această idee. Spun: mă apropii, pentru că trebuie trebuie să negociem, suntem 28 de state membre", a mai spus Monica Macovei.


Preluare: AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Cristina Tatu)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și