La data de 10 iulie a.c., poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Maramureş, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Baia Sprie au depistat două persoane care deţineau, într-un autoturism, mai multe pachete de ţigarete, despre care existau suspiciuni că ar proveni din contrabandă.

În urma controlului efectuat în habitaclul autoturismului, au fost identificate 150.000 de ţigarete de provenienţă Republica Ucraina.
Întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicată, în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de 3.000 de euro, a fost indisponibilizat.
Cercetările sunt continuate, faţă de cei doi bărbaţi, un maramureşean şi un ucrainean, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, cei în cauză fiind reţinuţi, pentru 24 de ore.

Aceştia urmează a fi prezentaţi instanţei competente, cu propunere de arestare preventivă.

Citește și

loading...