În acest sens, începând cu luna martie a.c. şi până la finele anului, vor fi organizate întâlniri între angajatori şi inspectorii de muncă, în cadrul cărora se va expune modul şi motivele Programului Cadru de Acţiuni.

22 de avertismente şi amenzi de 7.000 lei

În judeţul nostru, o primă etapă de control în sectorul construcţii a fost deja desfăşurată. Rezultatele obţinute de inspectorii ITM relevă necesitatea unui mod mai eficient de aplicare a reglementărilor legale.

„În urma controalelor, au fost constatate 23 de deficienţe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, fiind sancţionaţi 18 angajatori, sens în care au fost aplicate 23 de sancţiuni, respectiv o amendă de 7.000 lei şi 22 de averismente”, se menţionează în comunicatul remis presei de ITM Maramureş.

În general, domeniul construcţiilor, datorită specificului şi tehnologiilor specifice, reuneşte activităţi în care riscul de accidentare este de două ori mai mare, iar cel de deces, chiar şi de trei ori mai ridicat, potrivit datelor statistice pentru perioada 2002-2015 şi raportat la alte sectoare de activitate.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și