Prin această măsură, copii care suferă de sindrom Down, fibroză chistică, epidermoliza buloasă vor putea beneficia de acum de sprijinul unui însoțitor. De altfel, asociațiile de părinți ai copiilor diagnosticați cu afecțiuni genetice grave au protestat în ultima perioadă cerând Ministerul Sănătății oferirea ajutorului necesar pentru îngrijinerea copiilor.

"Reprezentanții Ministerului Sănătății, împreună cu reprezentanții Ministerului Muncii și Justiției Sociale și cei ai comisiilor din specialitățile genetică, pediatrie, pneumologie, neurologie pediatrică și psihiatrie pediatrică ale Ministerului Sănătății, au reanalizat criteriile prevăzute în Ordinul nr. 1306/1883/2016, care restricționau accesul unor copii cu boli genetice grave la asistență permanentă acordată de un asistent personal/însoțitor. Astfel, în urma aprobării actului normativ de astăzi, au fost modificate și completate criteriile pentru încadrarea în grad de handicap grav a următoarelor afecțiuni din categoria bolilor genetice, respectiv sindrom Down, fibroza chistică și epidermoliza buloasă, astfel încât să fie menținute drepturile pe care acești copii le-au obținut anterior", se arată în comunicat dat publicității de minister.

"Practic este vorba de modificare și completarea anexei 1 la 1306/1883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități. Practic în cursul zilei de astăzi împreună cu doamna ministru Olguța Vasilescu am semnat ordinul de modificare. Ce aduce acest ordin? Practic, au fost modificare și completate criteriile pentru încadrarea în grad de handicap grav a următoarelor afecțiuni: sindrom Down, fibroză chistică, epidermoliza buloasă, astfel să fie îndeplinite drepturile pe care acești copii le-au obținut anterior", a afirmat ministrul Sănătății, Florian Boldog, pentru B1TV.


Preluare: B1 TV

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și