Tabăra de reeducare şi reintegrare socială pentru tineri şi copii nemţi este la Vişeu de Sus, Maramureş. Pe hârtie, minorii care au comis fapte ilegale erau izolaţi aici, cu acordul familiilor, pentru a fi educaţi şi reabilitaţi.

În realitate, spun procurorii, copiii au fost bătuţi, umiliţi, închişi în camere fără lumină, înfometaţi şi transformaţi practic în sclavi, în gospodăriile din zonă. Într-un cuvânt: exploataţi.

"Bici şi zahăr". Este denumirea metodei aplicate de personalul medical şi pedagogic din tabără, asupra copiilor. O formă de tortură, susţin anchetatorii, care spun că traducerea este: "un pumn şi apoi o bomboană". Dealtfel, suspiciuni despre eventuale abuzuri în tabără există încă din 2006.

Atunci, unul dintre tinerii internaţi acolo a fost găsit la graniţa cu Ungaria. Bătut şi dezorientat, copilul a spus că a fugit.

"Am înţeles că face parte dintr-un grup de copii aduşi din Germania, sub o formă... ceva program de reabilitare, dar a fost dat la muncă aici. Exploatat... Mi-a arătat semne că a fost bătut, am înţeles că doarme prin sat pe unde poate...", spune un martor.

"Se plângea că ar fi fost maltratat şi că efectiv nu are unde să locuiască", declară o altă martoră.

La vremea respectivă, chiar proprietarul firmei, Bret Schumann, explica, în faţa camerei, cum funcţionează tabăra.

"Noi ne sculăm dimineaţă la ora şapte. Până la opt jumătate toţi au program diferit. Unul face curăţenie afară, unul merge la boi, alţii merg la cai. La opt jumătate noi avem micul dejun. După începe şcoala până la 1 jumătate", spunea proprietarul taberei în 2006.

În funcţie de cât de cuminţi erau, copiii primeau note, premii... sau pedepse. Pentru nota 0, copiii erau pedepsiţi, oficial, prin înăsprirea activităţilor educative şi de muncă. Neoficial, treceau prin chinuri mult mai mari.

"Opt bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 61 de ani, sunt bănuiți că ar fi supus minori la munci epuizante, i-ar fi lipsit de libertate și le-ar fi interzis să ia legătura cu familiile, cu alte persoane ori cu autoritățile", spun anchetatorii de la IGPR.

Unul dintre copii ar fi fost pus chiar să maltrateze animale, spun anchetatorii. Tot ei au descoperit că un pacient a încercat să se sinucidă acolo. Azi, procurorii DIICOT alături de forţe importante din poliţie, jandarmerie şi chiar Elicoptere MAI, au descins în tabără şi la adresele firmelor din spatele activităţii.Patru minori şi un tânăr au fost instituţionalizaţi temporar.

"Nu este nicio acuzaţie reală. Axaţi-vă pe Caracal, dacă vă interesează!", spune un reprezentant al taberei.

Gruparea seamănă izbitor cu cazul "Berevoieşti". În vara anului 2016, procurorii au descins în Argeş pentru a salva peste 40 de copii şi adulţi, supuşi la munci silnice, torturaţi şi ţinuţi în lanţuri de către mai mulţi traficanţi. 12 bărbaţi au fost condamnaţi, până acum, la închisoare cu executare. Cea mai mare pedeapsă este de 18 ani şi 10 luni.


Preluare: Observator.tv

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și