El a spus că pacientul a ajuns la UPU Suceava cu o plagă muşcată în zona dreaptă a feţei, fiindu-i administrat ser antiviperin după ce în prealabil a fost toaletată plaga, apoi a fost internat în Secţia de Chirurgie Infantilă.

Medicul urgentist sucevean a mai spus că acesta este al şaptea caz de plagă muşcată de şarpe înregistrat la UPU de la 1 iulie 2017 şi până în prezent.

Din totalul celor şapte pacienţi diagnosticaţi cu plagă muşcată de şarpe, patru sunt copii cu vârste cuprinse între 4 şi 15 ani şi trei sunt adulţi cu vârste cuprinse între 31 şi 49 de ani, iar după localizarea plăgii, cei mai mulţi pacienţi au fost muşcaţi în zona picioarelor.

Citește și

loading...