Prof.Dr. Şerban Rădulescu- Preşedinte PC Cluj, Vicepreşedinte regional al Partidului Conservator, Regiunea NV, Deputat PC Mircea Irimie, Vicepreşedinte al Partidului Conservator , Deputat PC Negruţ Cornelia, Petean Sorin şi Tunaru Augustin ( Filiala Maramureş), Braşoveanu Constantin ( Bistriţa), Mircea Gheţe (Sălaj), Gligor Claudiu şi Hodişan Nicolae ( Bihor), Constantin Moldovan (Satu Mare), Avram Gal – Preşedinte executiv PC Cluj, Mariana Maier – Vicepreşedinte PC in cadrul OFPC Naţional, Leonard Horvath – Secretar General PC Cluj.

Participanţii la întâlnirea regională de la Cluj-Napoca au discutat despre situaţia politică actuală, problemele cu care se confruntă filialele pe care le conduc sau le reprezintă, precum şi viitoarele direcţii pe care organizaţiile judeţene trebuie să le adopte şi să le urmeze pentru ca Partidul Conservator să îşi atingă obiectivele propuse pentru anul electoral 2016.

În urma discuţiilor care au făcut obiectul ordinei de zi a şedinţei s-au decis următoarele:

Reprezentanţii organizaţiilor PC din Regiunea NV au hotarât ca Partidul Conservator să participe ca entitate separată la toate evenimentele electorale care vor urma, cu identitate şi doctrină de centru- dreapta proprie.

Preşedinţii şi reprezentanţii organizaţiilor judeţene ale Partidului Conservator din Regiunea NV au luat, unanim, hotărârea ca Regiunea de NV a României să fie reprezentată de Deputat Cornelia Negruţ şi Deputat Mircea Irimie în cadrul negocierilor politice la nivel naţional la care Partidul Conservator va participa.

De asemenea s-a votat în unanimitate retragerea susţinerii politice, conform Statutului Partidului Conservator , Art.19 (pct.a) a domnului Zamfir Ciceu, Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, atât pentru lipsa de implicare politică în activităţile Partidului Conservator Maramureş, cât şi lipsa de comunicare cu Organizaţiile PC din judeţul Maramureş, fapt care a dus la o scadere a importanţei politice a Partidul Conservator, Filiala Maramureş, în zonă participanţii la sedinţa organizaţiilor PC din Regiunea NV susţin unanim necesitatea desfăşurării cat mai rapid a Congresului Partidului Conservator, propunându-se ca acesta sa aibă loc în a doua jumătate a lunii IANUARIE 2015.


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și