Conform cifrelor furnizate de reprezentanţii Consiliului Judeţean, cei 51.573 de elevi din ciclul primar şi gimnazial înscrişi în şcolile din judeţ vor mai avea de aşteptat până când vor beneficia de lapte şi corn. Oficialii Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş au arătat că licitaţia electronică deschisă pentru adjudecare va avea loc abia de abia în data de 7 octombrie.

Puţin peste un leu pentru fiecare copil

Potrivit purtătorului de cuvânt al CJ Maramureş, Dana Gagniuc, preţurile sunt similare celor de anul trecut, respectiv 1,17 lei pe zi pentru fiecare copil. Dacă nu vor fi contestaţii, atunci elevii din Maramureş vor primi laptele şi cornul undeva la jumătatea lunii octombrie. În caz contrar, distribuirea va fi tărărănată până la soluţionarea contestaţiilor şi desemnarea firmelor câştigătoare.

Citește și