"Secţia de microbiologie a Spitalului Gregorio Maranon din Madrid anunţă prima confirmare a variantei Omicron în Spania", a transmis această instituţie publică de sănătate pe Twitter, adăugând că este vorba despre "un călător ce a venit din Africa de Sud".

Autorităţile sanitare din regiunea Madrid au declarat într-un comunicat că bărbatul, în vârstă de 51 de ani, s-a întors duminică în Spania din Africa de Sud şi prezenta simptome uşoare.

Această nouă variantă a coronavirusului prezintă "un risc foarte ridicat" la nivel global, a avertizat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Lista ţărilor unde este detectată varianta Omicron continuă să crească, mai ales în Europa, după primele cazuri depistate în sudul Africii în noiembrie, ceea ce a determinat multe state să suspende călătoriile în această regiune şi să instituie restricţii preventive.

Guvernul spaniol urmează să decidă marţi, într-o şedinţă a cabinetului, suspendarea zborurilor provenind din sudul Africii.

În aşteptarea adoptării oficiale a acestei măsuri, pasagerii din ţările acestei regiuni, dintre care Africa de Sud, Zimbabwe, Namibia sau Mozambic, trebuie să respecte o carantină de zece zile.

Citește și

Herodot Grup Sighet