În prezența episcopului de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, au interpretat lucrări religioase din repertoriul național și internațional Corul "Sfânta Familie" din Zalău, dirijor Grigore Grigoruț; Corul „Sanctus Spiritus” din Bistrița, dirijor Floarea Sfechiș; Corul „Cristos Rege” din Sighetul Marmației, dirijor Rodica Gheorghiu; Corul de copii „Allegria” de la capela „Sf. Iosif” Cluj-Napoca, dirijor Cristina Nagy; Corul "Angeli" al Bisericii Bob Cluj-Napoca, dirijor Angela David; Corul de Cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijor pr. Vasile Stanciu, și Corul „Appasionata” a Centrului Cultural Municipal din Bistrița, dirijor Francisc Mureșan.

Festivalul de muzică religioasă „Armonii Sacre”, aflat la a X-a ediție, este organizat de Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla și se desfășoară sâmbătă și duminică.

„Festivalul de muzică religioasă Armonii Sacre este nu doar o mărturie de credință prin înălțătoarele cântări ce deschid sufletele și le îndreaptă spre Dumnezeu, dar și o expresie a bucuriei sărbătorii, în contextul Jubileului celor 160 de ani ai Eparhiei de Cluj-Gherla”, se arată într-un material de prezentare al organizatorilor.

Eparhia Greco-Catolice de Cluj-Gherla a fost întemeiată pe 26 noiembrie 1853, prin documentul „Ad Apostolicam Sedem”, promulgat de către Papa Pius al IX-lea.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și