Potrivit primelor informații, femeia a fost dusă la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, unde a fost amenajat un spațiu pentru astfel de situații.

ACTUALIZARE

„Mai așteptăm un pacient de la Borșa. Am luat toate măsurile necesare prevăzute de lege, am izolat pacientul și suntem pregătiți”, a declarat Mariana Simon, directorul medical al Spitalului Sighet.

ACTUALIZARE 2:

S-a mai vorbit despre un al doilea caz, care ar fi de la Borșa, dar primarul din Borșa, Ion Sorin Timiș, spune ca în oraș nu există niciun caz de coronavirus COVID-19. În schimb, se știe că un bărbat din Dragomirești s-a prezentat la UPU Borșa, cu simptome de infectare cu COVID-19. Acel bărbat va fi transferat de la Borșa la Spitalul municipal Sighet. Acesta nu provine din centrele de carantinare, însă este suspect de infectare cu coronavirus.

ACTUALIZARE 3:

„Din nefericire, trebuie să vă anunț că o persoană, de sex feminin, aflată în carantină, a fost găsită pozitiv la testarea COVID-19. Aceasta venea din Italia, este de loc din Cluj și deși a fost găsită pozitivă, nu prezintă simptome caracteristice unui bolnav de acest virus. Acum se găsește internată la Spitalul municipal Sighetu Marmației, urmând ca mâine să se stabilească unde va fi efectuat tratamentul acesteia. Ea a fost mereu izolată față de un potențial contact cu cineva din afara zonei de carantină, deci nimeni nu este în pericol.

Existența acestui virus trebuie sa ne facă să credem că mai pot fi alți purtători, ca atare, regulile de igienă și izolare, mai ales, trebuie respectate cu strictețe. Fac un apel la dumneavoastră să fim extrem de atenți, să respectăm regulile stabilite, sa protejăm copiii și vârstnici și dacă suntem atenți la toate acestea, nimic rău nu se poate întâmpla”, susține primarul din Sighet, Horia Scubli, pe pagina sa de Facebook.


Preluare: axanews.ro - Liviu Siman, Dragoș Hojda

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și