Polițiștii au reținut, în a doua zi de Crăciun, aproape 400 de permise de conducere și au dat amenzi de aproape 1,5 milioane de lei. S-au produs 15 accidente grave de circulație, în urma cărora 8 persoane au murit, iar 12 au fost grav rănite.

Potrivit IGPR, în a doua zi de Crăciun, poliţiştii au organizat 176 de acțiuni, la nivel național și au intervenit la 3.235 de evenimente, dintre care 2.796 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 787 de infracţiuni, 121 de persoane fiind surprinse în flagrant delict, potrivit Mediafax.

De asemenea, au fost depistate 8 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 21 de măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 3.475 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.425.810 lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 118 infracțiuni la regimul rutier. Au fost reținute 362 de permise de conducere și retrase 56 de certificate de înmatriculare.

Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Ieri, la nivel național, s-au produs 15 accidente grave de circulație, în urma cărora 8 persoane au decedat, iar 12 au fost grav rănite.

IGPR: 44 de accidente rutiere soldate cu 19 morți, în Ajun și în prima zi de Crăciun

În zilele de marți și miercuri, au avut loc 44 de accidente rutiere în țară, în urma cărora au murit 19 persoane și 33 au fost rănite grav. Polițiștii au intervenit la peste 6.000 de evenimente și au reținut 532 de permise de conducere, cele mai multe pentru viteză și consum de alcool.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și