Știri Sighet247.ro: Crăciunul pe stil vechi - obiceiuri şi tradiţii

Crăciunul pe stil vechi este sărbătorit în țara noastră în comunitățile de ruși, ucraineni și sârbi. Astfel, pentru rușii lipoveni care trăiesc în județul Suceava, în comunități din Climăuți, comuna Mușenița, Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei, Manolea, comuna Forăști, în municipiile Suceava, Fălticeni, Rădăuți și în orașul Gura Humorului, dar și pentru cei care s-au stabilit în Dobrogea sărbătorile de iarnă încep pe 7 ianuarie, când are loc Crăciunul, sărbătoare Nașterii Domnului.

Crăciunul pe stil vechi - obiceiuri şi tradiţii Pentru ucrainenii din Maramureș, sărbătorirea Nașterii Mântuitorului se face potrivit obiceiurilor moștenite de generații. În Ajunul Crăciunului se mănâncă de post, dar tradiția cere ca pe masă să fie așezate nouă feluri de mâncare, aceasta simbolizează bogăția de peste an. Cea mai importantă mâncare este "hrebleanca", o mâncare făcută din ciuperci gătite cu zeamă de varză. De asemenea, nu poate lipsi de pe masă grâul fiert, simbol al roadelor bogate, sau peștele. Un obicei aparte este acela că picioarele mesei sunt legate cu un lanț, iar aceasta rămâne așa până la Bobotează, pentru ca binele să rămână în casă.

În seara de Ajun, după apusul soarelui și până înainte de miezul nopții, sunt așteptați copiii la colindat. La ora 12,00 noaptea se merge la biserică, la snocne, cum se numește slujba de la miezul nopții. După slujbă, în biserică se colindă, iar din repertoriu nu lipsește cea mai veche și mai lungă colindă, care conține 17 strofe. Dimineața, în ziua de Crăciun, toată lumea merge din nou la biserică, unde un grup de tineri vin cu Viflaimul.

Sârbii, pe lângă bucatele speciale pe care le pregătesc cu acest prilej aprind la miezul nopții de ajun banjak-ul (o creangă de stejar), pentru că arzând, acesta aduce în viața lor: bunăstare, fericire și

Preotul-manager al Arhiepiscopiei Tomisului, acuzat de contrabandă cu haine, a fost arestat preventiv
Turcia - Noi arestări în rândul militanților pentru drepturile omului
Denisa Manelista s-a stins din viață
Actorul John Heard din „Singur acasă”, găsit decedat într-un hotel din California
Festivalul „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” debutează în Târgu Lăpuș, cu o petrecere
ALERTĂ - Primăriile din Maramureș, cu ochii în patru din cauza virusului pestei porcine africane
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru duminică, 23 iulie
Italia - Cutremur cu magnitudinea 4,2 în centrul țării
Sfaturi utile - Când este mai bine să faci duş, dimineaţa sau seara? De ce trebuie să ţii cont?
Cea mai „periculoasă” vârstă pentru cuplurile căsătorite
Masa în vacanță - Care sunt țările cu cele mai sănătoase preparate
„Am vrut să omor un polițist” - a declarat ucigașul polițistului de la Suceava
ANM a extins atenționarea de caniculă la 16 județe
Arsurile solare se pot trata cu vitamina D
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru sâmbătă, 22 iulie
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş în weekendul 22-23 iulie
FOTO: Vişeu de Sus - Un rănit şi două maşini distruse pe DN 18
Jandarmii maramureşeni la datorie în acest weekend pentru siguranța participanţilor la evenimentele cultural-artistice
ANCHETĂ la Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului - Un stareț din Borșa e acuzat că a lăsat o fostă măicuță însărcinată cu gemene
FOTO - Cum arată picioarele unui ciclist după Turul Franței
Cutremur în Turcia şi Grecia - MAE anunță numerele de telefon pentru asistență consulară
Strâmtura - A accidentat un copil de 10 ani și nu a anunțat poliția
Rona de Sus - Pieton aflat în stare de ebrietate a fost accidentat de o autoutilitară
Şugatag - O femeie în vârstă de 35 de ani a intrat cu mașina în gardul unei case
Peste 3000 pachete cu ţigări şi 165 kg legume fructe confiscate de poliţişti, în urma acţiunilor din ultimele zile
„Tupeistul” a fost identificat de poliţişti. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate
Legea antifumat va fi modificată. „Spaţiul public închis” va fi redefinit
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş vineri, 21 iulie
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru vineri, 21 iulie
FOTO & VIDEO - Peste 18.000 pachete cu țigări de contrabandă confiscate la frontiera de nord
Cod galben de caniculă în nouă județe, de vineri până duminică; temperaturile vor ajunge până la 38 de grade
Sighetu Marmaţiei, Borşa şi Seini - 28 de sancţiuni pentru încălcări ale regulilor de circulaţie
Tineri reţinuți pentru 24 de ore pentru tâlhărie
Game of Thrones - Orașul din UE care a câștigat zeci de milioane de euro de pe urma serialului
Religia sau nevoia stringentă  a omului de Transcendent (8)