După cum există o strânsă și firească legătură între muncă și plata/răsplata pentru efortul depus de cetățean („Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă”), tot astfel se învederează indestructibila legătură dintre binomul credință-educație și starea de sănătate/nedistorsionare a unei societăți active. Adică taman ceea ce nu se întâmplă în România postdecembristă (cu adevărat campioana europeană la impostură și nemuncă), fapt care cu necesitate a generat o atare distorsiune moral-spirituală prin credința de ochii lumi și educația de mântuială, încât azi toate sunt la noi cu gaibaracele în sus – necalificații guvernează, lichelele legiferează, iar șarlatanii jubilează!
Și astfel, prin stupefianta coexistență a efervescenței ciocoilor și a resemnării celor mulți, am ajuns de pomină, grație unor paradoxuri precum: nație tot mai săracă într-o țară încă bogată, condamnați definitiv și care continuă să rămână la butoanele decizionale ale statului, șpăgari (judecători, procurori, polițiști) ce tare bine văd paiul din ochiul semenului, nu și bârna din propriul ochi, primari duși în cătușe pentru ca, potrivit legii, să poată depune jurământul de (ne)credință față de comunitatea păcălită, universitari semidocți și rectori necușeri, academicieni turnători la fosta Securitate și un prezident al Academiei Române mai cu moț ca alții în ceea ce privește descurcăreala, turnătoriile, plagierile și autoplagierile.
Iată o elocventă probă în acest sens. La moartea academicianului Dinu C. Giurescu, în egală măsură faimos ca istoric și turnător, tripleta pesedisto-aldistă (Viorica Dăncilă - Liviu Dragnea - Călin Popescu-Tăriceanu) s-a grăbit să-și arate public regretul pentru pierderea suferită de țara crucificată taman de ei și ai lor, însă, după câteva zile, la moartea Doinei Cornea, veritabil simbol național al înfruntării bolșevismului de tip ceaușist, nici unul dintre ipochimenii de mai sus nu s-a sinchisit de această mult mai importantă pierdere pentru România.
Procedând într-un atare nedemn chip (nedemnitatea lor a fost subliniată de gestul cuviincios al președintelui Klaus Iohannis), toți ăștia nu fac decât să încurajeze delațiunea, cea mai lesnicioasă formă de ticăloșire, și astfel desconsideră până la sfidare curajul, forma cea mai eficientă de revertebrare moral-spirituală a individului, prin extensie a națiunii.
Desigur, amplul și anevoiosul proces de revigorare moral-spirituală trebuie să ruleze pe liniile de mare forță ale credinței sincere și ale educației temeinice. Da, căci binomul credință-educație pare să întruchipeze arhimedicul punct de sprijin pentru pârghia aspirațiilor umane, cu ajutorul căreia poate fi răsturnată lumea strâmbă a banului, globalismului, sodomiei și ipocriziei. De reținut că o țară ca România postdecembristă, a cărei politică se bazează pe impostură și falsă cultură, nu va sta cu mâinile în sân, ci va încerca din răsputeri să înăbușe revoluția demarată în sufletele cetățenilor duși cu preșul de aproape trei decenii...
N.B.: Chiar dacă aleșii noștri sunt paraleli cu educația substanțială, asta nu presupune nicidecum că ei sunt cu totul lipsiți și de credință. Atâta doar că au o credință șuie: nu cred în Cel ce toate le-a făcut decât ocazional (de regulă în campaniile electorale), în schimb cred cu toată tăria interesului în tinichele și lucruri pe care le fură hoții de teapa lor și le mănâncă moliile cu ștaif politic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News