Cine a fost Sfântul Vasile

Sfântul Vasile, episcopul Cezareii, s-a născut în Pont în jurul anului 329 şi a murit în Cezarea în ziua de 1 ianuarie 379.

Provenea dintr-o familie creştină binecunoscută - tatăl său, Sfântul Vasile cel Bătrân, a fost un renumit învăţător în Pont, iar sora sa, Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit de asemenea sfinţi. Sfântul Vasile a studiat la Cezarea, la Constantinopol şi la Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoştinţe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină şi retorică. Sub influenţa sorei sale Macrina, Vasile se apropie mai mult de biserică, iar episcopul Cezareii, care îl aprecia deosebit de mult, îl încurajează să accepte o slujbă bisericească.

În anul 370, Sfântul Vasile este ales episcop al Cezareii. În această înaltă funcţie, el era totodată Mitropolit al Cappadociei şi Exarh al Pontului, autoritatea sa întinzându-se între Balcani, Mediterană, Marea Egee şi până la Eufrat. El a depus eforturi susţinute pentru organizarea bisericii şi a luptat pentru drepturile clerului, totodată punând un mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor.

O mare atenţie a acordat Sfântul Vasile săracilor şi celor oprimaţi, iniţiind nenumărate acte de caritate. Dragostea sa faţă de semeni s-a concretizat mai ales în aşezământul filantropic, numit de credincioşi Vasiliada. Aici au fost adunaţi cei înfometaţi şi abandonaţi, spre a fi hrăniţi. Potrivit cercetătorilor, fiecare boală îşi avea rezervată clădirea şi personalul necesar pentru îngrijire.

Sfântul Vasile moare în anul 379, iar la înmormântarea sa participă un mare număr de creştini, evrei, păgâni, localnici şi străini, ca dovadă a popularităţii sale.

Tradiţii și superstiţii pentru prima zi din an
Există multe obiceiuri şi superstiţii legate de prima zi din noul an, în care se sărbătoreşte Sfântul Vasile cel Mare.

Sfântul Vasile, perceput de unii drept primul petrecăreţ, numele lui fiind considerat de alţii drept numele de botez al lui Iisus Hristos, este apărătorul creştinilor, "păzitor de duhurile rele”, astfel că prima zi a anului a ajuns să fie considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice.

Pe 1 ianuarie, fetele nemăritate împletesc crenguțe de măr, pe care atârnă busuioc, o batistă, o pară argintată, un șir de mărgele și un inel. Apoi ascund aceste crenguțe afară. În tradiția populară, se spune că, dacă a doua zi, găsesc aceste împletituri acoperite cu brumă, se vor mărita cu un om bogat. În caz contrar, se vor căsători cu un om sărac.

Tot de Sfântul Vasile cel Mare, fetele nemăritate se duc în grajd sau în cocină, lovesc vaca sau porcul cu piciorul și spun „anul acestaă” sau „anul viitoră”. Dacă porcul guiță, ori vaca se mișcă de la prima strigare, fata se va mărita în următoarele luni. În cazul în care se mișcă la vreuna din următoarele strigări, domnișoara se va căsători peste unul sau peste doi ani. Prima persoană care trebuie să-ți intre în casă în ziua de Sfântul Vasile cel Mare trebuie să fie un bărbat. Bătrânii spun că anul îți va fi bogat sau sărac, în funcție de situația materială a acestui musafir.

În ziua de Sfântului Vasile cel Mare e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Dacă în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul.

Totodată, dacă dormi de Sfântul Vasile, rişti să fii leneş tot anul.

În tradiţia populară se spune că aduce noroc dacă prima persoană care intră în casă de 1 ianuarie este bărbat. Se mai spune că, în ziua de Anul Nou, orice familie trebuie să fiarbă un cap de porc, pentru a avea un an bogat.

Potrivit tradiției, dacă ninge, anul va fi unul îmbelșugat, iar dacă este senin și geros, oamenii vor fi sănătoși. În tradiția populară se spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu sa-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și