Știri Sighet247.ro: Creștin-ortodox: Schimbarea la Faţă a Domnului

Creştinii ortodocşi şi catolici prăznuiesc, marţi, Schimbarea la Faţă a Mântuitorului pe Muntele Tabor, una dintre cele mai mari sărbători creştine, când apostolii se conving că învăţătorul lor este nu numai un prooroc al lui Dumnezeu, ci şi Dumnezeu adevărat.

Creștin-ortodox: Schimbarea la Faţă a Domnului Anterior, discipolii lui Iisus văzuseră şi se uimiseră de minunile Lui, considerate semne ale Dumnezeirii Sale, dar în sufletul lor îl considerau tot un om, un mare prooroc, cel mai mare trimis, de până atunci, al lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor.

Însă, din cele petrecute pe Tabor cu prilejul Schimbării la Faţă, Sfinţii Apostoli înţeleg că Iisus este fiul lui Dumnezeu. Evenimentul s-a petrecut în ultimul an al vieţii pământeşti a Mântuitorului, cu câteva luni înainte de răstignirea Sa.

Potrivit relatărilor biblice, Iisus venea spre nordul Ţării Sfinte, se îndrepta către Ierusalim şi, pe drum, le vorbea apostolilor despre Patimile, Moartea pe Cruce şi Învierea Sa.

Ajungând în dreptul Muntelui Tabor, a lăsat la poale cei mai mulţi dintre ucenicii Săi şi i-a luat cu El numai pe trei dintre aceştia: Petru, Iacob şi Ioan - discipolii cei mai de nădejde, care vor fi martori şi la rugăciunea Sa din Grădina Ghetsimani. Iisus a urcat pe munte, împreună cu cei trei, să se roage. Pe când se ruga El, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul; faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe ca zăpada. Lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorbă cu Iisus despre Patima şi Moartea Sa în Ierusalim. Erau marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie.

Ca ieşit din fire, uimit şi mulţumit de ceea ce vedea, Petru a zis către Iisus: "Doamne, bine este să fim noi aici; Dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una" (Matei 17, 4) - nedându-şi seama de ceea ce spunea. Dar Petru încă nu isprăvise bine de vorbit, când ochii apostolilor sunt martorii unei noi surprize: un nor de lumină îi învăluie şi pe ei, iar din nor aud deodată un glas care zice: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L" (Matei 17, 5). De spaimă, ucenicii au căzut cu feţele la pământ. Dar Iisus s-a apropiat de ei şi le-a zis: "Sculaţi-vă şi nu vă temeţi".

Când au ridicat ochii, nu mai era decât Iisus singur. Şi El le-a poruncit să nu dezvăluie

Două olimpiade naționale se desfășoara începând de astăzi în Baia Mare
VASLUI - Bătrână de 80 de ani condamnată la 5 ani închisoare, după ce a omorât un violator
Cătălin Predoiu cere liderilor PNL să-și declare afacerile pe care le au cu PSD
Halep și Begu au menținut România în Grupa Mondială
O chirie nedeclarată la Finanțe, chiar şi de 100 de lei, se lasă cu dosar penal
47 de milioane de francezi, așteptați la urne pentru a-și alege Președintele
22 APRILIE - Ziua Internațională a Planetei Pământ
O CARTE, DUMINICA: „Să fii român!” de Dan Puric
FOTO & VIDEO - 111 persoane intenţionau să iasă ilegal din România, ascunse în interiorul unui automarfar
Avalanșă în Retezat; se pare că doi copii ar fi murit
Ziua Bunei Vecinătăți reunește la Apșa de Jos reprezentanți din Transcarpatia, Maramureș și Satu Mare
Rusia: Gruparea Stat Islamic revendică atacul asupra unui sediu al FSB
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş în weekendul 22-23 aprilie
STUDIU - Mâncarea sărată nu provoacă sete, ci ... foame
RADARE – Amplasarea aparatelor radar pentru sâmbătă, 22 aprilie
Prognoza METEO pentru lunile mai - iulie. Ce vine după iarna din aprilie
FOTO & VIDEO - Urmărire în trafic pentru reținerea unui autoturism încărcat cu țigări de contrabandă
Jandarmii  la datorie de Ziua oraşului Borşa
Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii
O gravidă a născut într-o autospecială a pompierilor, din cauza ninsorii
Atacul de la Paris, revendicat de organizația teroristă Stat Islamic
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş vineri, 21 aprilie
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru vineri, 21 aprilie
20 de întrebări despre corupţie pentru locuitori ai României
Cum vor arăta noile buletine electronice. Vor putea fi accesate cu cod PIN
Ali Makin, consulul Ambasadei Republicii Arabe Siriene, în vizită de lucru în Maramureș
Ninsori abundente la munte în Maramureș, în mijlocul lunii aprilie
România vrea să cumpere rachete Patriot
Triada comportamentală conduită-conștiință-caracter
MARAMUREȘ - Mai multe accidente de circulaţie soldate cu victime
PNL Maramureş - Doi preşedinţi de partid aleşi în acelaşi timp la Sighetu Marmaţiei
Google vrea să introducă propriul adblocker în Chrome
Maramureș: Unul dintre ultimii potcovari, gazdă pentru turiști în fierăria de la marginea drumului
Facebook vrea să ne citească gândurile și să le transforme în mesaje scrise
Circulaţia oprită în Pasul Prislop - Copaci doborâţi de vânt