Acesta a descoperit cadavrul unei fete în vârstă de doar 18 ani și a alertat imediat poliția. Medicii sosiți la fața locului nu au putut face nimic decât să constate decesul. Victima, mamă a doi copilași, prezenta urme de violență pe corp, dar și urme de strangulare în zona gâtului, scrie vasiledale.ro

La scurt timp a fost găsit și un tânăr în vârstă de 24 de ani care se spânzurase. Acesta a fost salvat și dus la Spitalul Orășenesc din Vișeu de Sus de un echipaj SMURD.

Suspectul o momise pe tânăra mamă în cabana părăsită

Surse din rândul anchetatorilor ne-au precizat faptul că suspectul ar fi chemat-o pe fata de 18 ani în zona respectivă spunându-i că îi va da brânză pentru copilași. Cei doi avuseseră o relație de ceva vreme doar că fata ar fi încheiat-o de curând. Motivul pare a fi multiplele bătăi pe care concubinul i le-ar fi aplicat.

Crezând că într-adevăr fostul ei iubit îi va da produsul amintit mai sus pentru copilași, a mers la el. Acolo totul ar fi degenerat cel mai probabil din cauza geloziei suspectului. Acesta ar fi bătut-o crunt. Când a văzut că încă trăiește, ar fi strangulat-o cu o sârmă. Apoi a plecat nu foarte departe, unde a încercat să îi își ia viața prin spânzurare.

A fost salvat la timp și dus la Spitalul din Vișeu de Sus. Acolo astăzi dimineață medicii au stabilit că el trebuie externat deoarece starea lui de sănătate nu mai necesită internarea. Procurorii au cerut imediat transferul lui la Spitalul de Psihiatrie Adulți din Sighetu Marmației, unde i se va efectua o expertiză neuropsihiatrică pentru a se stabili dacă acesta a avut discernământ în momentul comiterii faptei. Procurorii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de omor.

Cât îi privește pe cei doi copilași, Direcției pentru Protecția Copilului Maramureș s-a autosesizat și va efectua o anchetă socială. Deocamdată ei rămân în grija rudelor apropiate mamei.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și