La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje ale Poliţiei Suciu de Sus, Tg. Lăpuş, dar şi echipajul criminalistic de la IPJ Maramureş. Toate activităţile de cercetare sunt coordonate de un procuror criminalist.

Totodată, localnicii spun că în zonă au ajuns şi două echiaje medicale de la ambulanţă respectiv SMURD Tg. Lăpuş. Deocamdată autorul nu a fost prins.

Victima este din Groşii Ţibleşului şi lucra ca şi cioban în zona “Pe coastă”.

Ce spune IPJ MARAMUREŞ

Azi, 05 martie, în jurul orei 18.30, polițiștii din Suciu de Sus au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că a fost găsit cadavrul unui bărbat în curtea unui imobil din localitate.

Victima este un bărbat de 50 de ani din Groșii Țibleșului.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului, precum și pentru lămurirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.

ACTUALIZARE

În urma cercetărilor polițiștii au constatat faptul că în jurul orei 16.00, pe fondul unui conflict spontan, victima a fost agresată de către un bărbat de 56 de ani din Suciu de Sus.

Acesta a fost internat la spitalul din Sighetu Marmației.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Judetean de Urgenta C-tin Opris din Baia Mare pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor concrete în care a intervenit decesul.

Polițiștii continuă cercetările.

Citește și