Însăși istoria Bibliei ne dovedește fără putință de tăgadă că avem de-a face cu o carte neobișnuită: nu numai că prin grija scribilor israeliți (soferimii din secolul al VI-lea î.e.n., masoreții din secolele VII-X e.n.) și a copiștilor greci, „în esență textul Bibliei este sigur” (sir Frederic Kenyon, arheolog și bibliotecar la British Museum), dar după absurdele persecuții îndreptate de catolicismul medieval împotriva traducătorilor din latină în limbile materne și a credincioșilor care îndrăzneau să ascundă exemplare din ceea ce papa și ceilalți conducători religioși căutau să facă o relicvă, iată că astăzi Biblia a devenit cartea cu cea mai largă circulație din toată istoria omului.

Explicația uimitoarei exactități și persistențe în timp, comparativ cu atâtea remarcabile opere antice care s-au pierdut, este simplă dacă avem în vedere scopul acestei ample lucrări (conține 66 de cărți de mărimi foarte diferite: Vechiul Testament cuprinde 39, Noul Testament 27 dintre ele) – trebuie propovăduită până la marginile Pământului ca să fie cunoscută de tot omul, căci fără acest prețios dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu, „noi nu am putea distinge între bine și rău” (Abraham Lincoln, al 16-lea președinte al Statelor Unite)!

Fiind, așadar, Biblia un produs al Cuvântului și Voinței divine, altfel spus, rezultatul mântuitor al împletirii inspirației cu revelația, ea nu poate să fie decât integral adevărată, mereu necesară și mereu actuală pentru om. De unde inepuizabilul ei mesaj istoric (arheologia confirmă neîncetat adevărul afirmațiilor biblice), moral, politic-administrativ, social-educativ și cultural-poetic, ba chiar medical și general științific. Iată și dovada în acest sens: Cele mai izbutite opere artistice își trag seva inspirației din Cartea cărților, iar unii dintre cei mai mari savanți ai lumii, ajung mai devreme sau mai târziu la justa și liniștitoarea concluzie că oamenii, precum și tot ce există în afara lor (viul și neviul, văzutele și nevăzutele), ca părți din impresionanta armonie universală, nu pot să fie decât creațiile unei Inteligențe supreme!

Firește, sunt destui dintre aceia care consideră că Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu, ci o simplă culegere de mituri, legende și tradiții despre fapte ridicate la rangul de miracole. Adevărul este că miracolele sunt atât de integrate în substanța Scripturilor, încât nu poți să crezi în Biblie dacă pe ele le tratezi cu neîncredere, atâta timp cât însăși esența creștinismului sau nucleul adevărurilor biblice depinde de miracolul Învierii.

Dar iată că în urmă cu aproape 250 de ani, marele sceptic David Hume încearca să dinamiteze încrederea oamenilor în miracole cu ajutorul următoarelor trei argumente:

1)Un miracol este o violare a legilor naturii de felul gravitației sau atracției universale;

2)Oamenii se lasă cu ușurință trași pe sfoară, îndeosebi în materie de religie, „cu toate că numeroase miracole s-au dovedit a fi niște mistificări”;

3)Miracolele se asociază cu ignoranța – cu cât oamenii sunt mai instruiți, cu atât se face mai puțin caz de ele, astfel încât, concluzionează gânditorul, „asemenea evenimente prodigioase nu au loc niciodată în zilele noastre”.

Secolele al XVIII-lea și al XIX-lea fiind perioada de înflorire a Înaltului criticism (metoda istorico-critică a Bibliei), nu-i de mirare că scriitorul francez Joseph Ernest Renan (1823-1892) susținea că învierea lui Lazăr a fost o înșelătorie a acestuia pentru a dovedi că Iisus este cu adevărat un făcător de miracole, că – după părerea teologului german Gustav Volkmar (1809-1893) – personajul istoric Iisus nu putea avansa în niciun caz pretenții mesianice și că pentru filosoful german Bruno Bauer (1809-1882), Mântuitorul pur și simplu n-a existat!

Contrar demonstrației lui David Hume și în pofida convingerii unor intelectuali în sensul arătat mai sus, vremurile noastre nu sunt lipsite de adevărate miracole în viața de zi cu zi. Totul este să luăm aminte la ele. Totodată, știința nu le respinge categoric, așa cum a procedat filosoful englez...

Demutizarea lui Vasile Adamescu este cea mai elecventă dovadă de miracol în sens biblic: învingându-și surdo-cecitatea congenitală, acest uimitor compatriot a ajuns nu numai să vorbească (în afară de română, mai știe vreo patru limbi străine), ci chiar să scrie (recent i-a apărut o carte).

Admițând existența găurilor negre (stele uriașe care se comprimă până la atingerea unor densități practic infinite), oamenii de știință nu exclud posibilitatea producerii unor fenomene contrare legilor naturale, acele legi invariabile o lungă perioadă de timp, care ne guvernează existența și pe care le socotim eterne. Dar nu-i așa. În apropierea găurilor negre, spațiul suferă atari distorsiuni, încât timpul poate nu doar să se oprească, ci chiar să curgă în sens invers. De altminteri, nu susține teoria relativității generalizate că nașterea Universului a trebuit să rezulte dintr-o singularitate a densității infinite și a curburii spațiu-timp?...

Sighetu Marmației,
George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News