Știri Sighet247.ro: Cu ce se ocupă aleșii noștri - Autostopul ar putea fi interzis prin lege

O ordonanță de urgență a Guvernului vrea să pună în afara legii autostopul. Potrivit Romaniatv.net, care citează OUG, autostopul ar pute deveni „o practică ilicită care determină efecte negative majore asupra activității economice a întreprinderilor autorizate, cât și asupra siguranței circulației rutiere”.

Cu ce se ocupă aleșii noștri - Autostopul ar putea fi interzis prin lege

„Afectează profund activitatea întreprinderilor autorizate și mediul concurenţial, având un impact negativ inclusiv asupra bugetului de stat prin diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplăţii taxelor şi impozitelor aferente activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate desfășurate de către persoane fizice și juridice”. Proiectul vizează completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

Cei care au inițiat proiectul spun că această completare va reglementa următoarele situații: „întărirea şi perfecţionarea instrumentelor legale de combatere a activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate, inclusiv prin stabilirea unei sancțiuni contravenţionale având un puternic caracter disuasiv, de natură a face intervenţia organelor abilitate mai eficientă; eliminarea acelor practici în transportul rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor, care afectează siguranţa circulaţiei rutiere; garantarea unui mediu concurenţial corect pe piaţa transportului rutier de persoane”.

Cei care vor fi prinși că iau persoane cu autostopul ar putea primi amenzi între 1.000 de lei și 5.000 de lei. Proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Un thailandez și-a ucis fetița de 11 luni fiind LIVE pe Facebook și apoi s-a sinucis
Chinezii vor să investească pe piața imobiliară din Maramureș. Astăzi delegația chineză, în vizită la Sighet
Risc mare de avalanşă în munţii din Maramureş
VIDEO: SECRETUL LUI BACUS - O lecție simplă pentru a promova garantat examenul de Bacalaureat
Peste 36% dintre dascăli au picat la examenul de definitivat
Sud Coreenii PROTESTEAZĂ împotriva instalării scutului antirachetă american
Balena Albastră face victime și peste Ocean
Amplasare radare pentru miercuri, 26 aprilie 2017
VIDEO: POIENILE IZEI - Patru secole de credinţă reunite într-o biserică
Ștefan Bănică Jr. este în culmea fericirii - Lavinia Pîrva este ÎNSĂRCINATĂ
Scandalurile din PNL, inclusiv cel de la Sighet, pot influența alegerea președintelui partidului
VADU IZEI - Infracţiuni şi contravenţii silvice constatate de poliţişti
Trei persoane bănuite de furturi identificaţi de poliţişti
FOTO&VIDEO - Prins sub tractor după ce a pierdut controlul volanului într-o zonă accidentată și s-a răsturnat
Deși nefinalizat, Barajul Runcu a costat Statul Român până în prezent colosala sumă de 850 milioane euro
Încă un copil a decedat din cauza Rujeolei
Un adolescent se zbate între viață și moarte în urma unui selfie
Mandatul primarului Cătălin Cherecheș, perfect valabil
ITP obligatoriu să fie efectuat anual pentru maşinile mai vechi de 12 ani
SUA - Întregul Senat, chemat la Casa Albă pentru o reuniune despre Coreea de Nord
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş marţi, 25 aprilie
RADARE –Amplasarea aparatelor radar pentru marţi, 25 aprilie 2017
Sancţiuni contravenţionale şi confiscare de material lemnos
Orgoliul naţiunii poate naşte monştri!
2.000 pachete de ţigări ascunse în podeaua și rezervorul unui autoturism
DRAGOMIREȘTI - A intrat cu microbuzul într-un șanț după o curbă periculoasă
Băimărean arestat preventiv pentru un furt din magazin
Tânăr de 28 de ani din Ocna Şugatag condamnat pentru conducere fără permis
Tirania majorității parlamentare
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş luni, 24 aprilie
Salvamont - Avalanșa din Retezat a fost declanșată de către victimele acesteia
Amplasare radare pentru luni, 24 aprilie 2017
Două olimpiade naționale se desfășoara începând de astăzi în Baia Mare
VASLUI - Bătrână de 80 de ani condamnată la 5 ani închisoare, după ce a omorât un violator
Cătălin Predoiu cere liderilor PNL să-și declare afacerile pe care le au cu PSD