Au fost votate proiecte de hotărâri utile pentru comnunitate. La sfârșitul ședinței, consilierul Dana Onița Ivașcu și-a reiterat dorința de a se prezenta un raport de activitate a Biroului de Strategie și Dezvoltare.

Reacția primarului Horia Scubli nu a întârziat. Acesta i-a spus să nu facă campanie electorală. Chiar dacă și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar, mai există și alți doritori din partea liberalilor. Consilierul liberal i-a spus că știe că și din partea PSD există un număr de potențiali candidați pentru alegerile din 2018 pentru funcția de primar. Primarul i-a răspuns că numărul candidaților nu este exact, deoarece și el intenționează să candideze pentru un nou mandat de primar. Auzind acest lucru, consilierul Nicolae Iuga l-a întrebat dacă mai are curajul să candideze. La cele spuse de Nicolae Iuga primarul s-a dezlănțuit într-un mod violent și i-a spus să tacă din gură.

„Primarul a reacționat într-un mod neprincipial la cererea doamnei consilier Daniela Onița Ivașcu. Ea nu a făcut decăt să ceară date despre activitatea Biroului de Strategie și Dezvoltare. Eu l-am întrebat pe domnul primar dacă mai are curajul să candideze, având în vedere `marile lui realizări`, adică nimic în cei doi ani de mandat. A avut o reacție violentă. Mi-a spus să tac din gură. Din punctul meu de vedere pe primar îl lasă nervii, mai ales că tot primește reproșuri din partea sighetenilor. Este o reacție lipsită de eleganță. Să-i spui cuiva să tacă din gură, cred că sunt vremuri apuse de mult”, a spus Nicolae Iuga, consilier local.

Comportamentul și atitudinea manifestate de primarul Sighetului sunt dezavuate chiar de colegii lui de partid. Pe surse am aflat că rebelului primar urmează să i se retragă sprijinul dacă nu se va corija. Că tot se apropie sărbătorile de iarnă poate primarul va reveni la un comportament mai pașnic, lipsit de asemenea ieșiri necontrolate.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și