La începutul acestei săptămâni, un bărbat a sesizat poliţia că a imobilizat pe bulevardul Unirii din municipiu, o persoană care a sustras un portmoneu.

În urma sesizării, un echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică Baia Mare s-a deplasat la locul indicat şi a identificat tânărul imobilizat, un băimărean de 16 ani.

Verificările efectuate au relevat că minorul ar fi smuls din mâna altui minor de 15 ani din Săliştea de Sus, un portmoneu în care se afla suma de 110 lei şi acte personale şi ar fi încercat să fugă. Planul nu i-a reuşit, deoarece un bărbat din Coruia, martor al evenimentului, a dat dovadă de spirit civic şi l-a imobilizat, după care a anunţat poliţia.

Prejudiciul a fost astfel recuperat integral şi restituit părţii vătămate.
Tânărul bănuit de comiterea faptei a fost reţinut de poliţişti şi prezentat Judecătoriei Baia Mare, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.

Citește și

loading...