Ovidiu Nemeș a declarat pentru maramedia.ro următoarele: “Vă spun și un alt adevăr, parlamentarii pe care-i avem la Sighet, să înceapă să facă ceva pentru orașul acesta. Că înafară de faptul că atunci când au avut alegeri parlamentare și au fost aleși, eu am bătut fiecare cartier și străduță cu ei din orașul acesta pentru ca ei să ia voturi, să ajungă parlamentari pe unii dintre ei nu i-am văzut la ochi decât așa, dacă noi aveam o inaugurare veneau și ei să se lipească de noi”.

Trecem peste faptul că declarația TIR-istului este fără coerență sau că articolul de pe maramedia.ro este plin de greșeli gramaticale (vezi FOTO) și analizăm conținutul acestuia.

Ovidiu Nemeș recunoaște că a susținut-o pe Cornelia Negruț să ajungă deputat și că a bătut pas cu pas fiecare cartier și străduță din municipiu pentru a o face deputat pe „Nelica”, așa cum o alinta domnia sa prin studiourile TV Sighet.

Deși presa națională arăta încă dinainte de alegeri că doamna Negruț are probleme cu legea, fiind acuzată de furt de gaze din sistemul de distribuție al E-ON Gaz Baia Mare, Ovidiu Nemeș continua să o susțină și să se dea peste cap, să facă tumbe ca la circ și să implice întreg staff-ul PNL Sighet, doar, doar să o facă deputat pe doamna în cauză. Acum că Ovidiu Nemeș este trimis în judecată pentru fapte de corupție, nu ne mai miră că nu l-a deranjat să susțină o persoană despre care presa națională susținea că ar fi fost certată cu legea.

Echipa lui Ovidiu Nemeș a împărțit în campanie pelerine, umbrele, brichete și câte și mai câte nu s-au împărțit. S-au trimis mesaje peste mesaje pe telefoanele sighetenilor, unele inducând în eroare alegătorii legat de retragerea unui candidat, pentru a o favoriza pe doamna Negruț, candidata USL.

Ce nu dezvăluie Ovidiu Nemeș pentru maramedia.ro este adevăratul motiv pentru care a susținut-o până în pânzele albe pe „Nelica” la deputăție. Presa națională (ziarul „Cațavencii” și altele) acuzau următorul fapt: Ovidiu Nemeș a făcut-o deputat pe „Nelica” ca răsplată pentru că aceasta, din funcția de vicepreședinte al AVAS, i-a înlesnit TIR-istului nostru o afacere de samsar imobiliar: Ovidiu Nemeș ar fi primit peste 400.000 de euro despăgubiri pentru un teren pe care l-ar fi obținut în Sighet prin interpuși, cumpărând drepturi litigioase. Este vorba de terenul pe care actualmente se află Piața alimentară din cartierul Cuza Vodă.

Astfel s-ar explica cum de a reușit Ovidiu Nemeș să îl strămute pe Radu Zlati, prieten apropiat al lui Crin Antonescu, prin Gherla pentru a candida la deputăție și de ce a călcat în picioare întreg PNL-ul Sighet, parașutând-o pe „Nelica” la Sighet, pentru a candida.

Ovidiu Nemeș mai declara pentru maramedia.ro: „Îmi trebuie parlamentari care într-adevăr să muncească și pentru orașul acesta”. Domnule Nemeș, Dvs. ați declarat în campania electorală din decembrie 2012 că garantați personal pentru candidații pe care acum îi dojeniți că nu fac nimic și susțineați că doar Cornelia Negruț și Liviu Marian Pop sunt singurii pe care îi susțineți și care vă pot ajuta. Ați practicat în campania pentru parlamentare un fel de „Garantat Vanghelie” față de „Nelica” dragă Dumneavoastră, iar acum veniți să spuneți că nu aceștia sunt parlamentarii de care aveți nevoie și pe care îi doriți pentru Sighet.

Domnule Nemeș, fiți corect măcar acum: dacă tot v-ați asumat acești candidați, nu „o dați întoarsă ca la Ploiești”, ci ieșiți în față și recunoașteți dacă ați greșit. Nu vă transformați în „fata mare”, neprihănită și nevinovată cum că Dumneavoastră vreți dar ei nu vă ajută.

Citește și

loading...