"Religia face parte din planul cadru. Până acum, elevul major, părintele sau tutorele trebuiau să facă o cerere pentru a nu participa la cursurile acestei discipline. În urma deciziei de astăzi (miercuri - n.r.), s-a stabilit că trebuie să spui când vrei să participi la cursurile de Religie, nu să spui când nu vrei. Astfel, s-a decis că aceste cereri vor fi completate doar de cei care vor să facă religia", au precizat oficiali din cadrul Curţii Constituţionale, informează Mediafax.

Astfel, prin decizia de miercuri, judecătorii CC au stabilit că prevederile articolului 9 alineatul (2) din Legea învăţământului numărul 84/1995 şi cele ale articolului 18 alineatul (2) teza întâi din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt neconstituţionale.

Primul articol de lege prevede că: "La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz situaţia şcolară se încheie fără această disciplină. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină".

Acelaşi aspect îl are în vedere şi articolul 18 alineatul (2) teza întâi din Legea educaţiei naţionale: "La solicitarea scrisă a elevului major, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină".

În prezent, religia este disciplină opţională, elevii având posibilitatea de a alege studierea acesteia sau a alteia.

Predarea religiei în şcoli a stârnit de mai multe ori controverse şi dispute în spaţiul public.

Citește și

loading...