Cutremurul cu magnitudinea de 5,7 produs în judeţul Gorj a avut până acum 94 de replici, de intensitate mai mică, iar acestea vor continua să se producă în zilele următoare, au declarat, miercuri, specialiştii INFP. Oficialii au precizat că nu există nicăieri în lume modalităţi de prezicere a cutremurelor.
”Ieri, la ora 15:16 minute, s-a produs un alt cutremur cu magnitudine 5,7 urmat de peste 94 de replici până în prezent. Intensitatea epicentrală la al doilea cutremur a fost de 6 grade spre 7 grade, au fost localităţi în zona epicentrală unde intensitatea a depăşit 7 grade. Cutremurul s-a simţit pe o arie foarte mare, până în Serbia, Ungaria, la Cluj, în zona de nord a României”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul general al INFP, Constantin Ionescu.
Specialiştii institutului care l-au însoţit au explicat faptul că activitatea în zona seismică Gorj s-a intensificat foarte mult în ultima perioadă, potrivit News.ro.
”Este o zonă seismică cunoscută, are o activitate în general slabă şi moderată de-a lungul timpului. Ceea ce s-a întâmplat ieri şi alaltăieri este o intensificare deosebit de mare a acestei activităţi în zonă. Este, practic, cea mai mare activitate seismică înregistrată în decurs de vreo 200 de ani de când aveam noi înregistrări. Din acest punct de vedere a reprezentat o surpriză, să zicem, în sensul că calculele noastre indicau pentru această zonă o intensitate maximă de 5,5”, au precizat specialiştii INFP.
Preluare: Observatornews.ro