Conform surselor citate mai sus, la o lună de la producerea accidentului, Judecătoria Sighetu Marmației a dispus arestarea la domiciliu a bărbatului, măsură ce a fost contestată de procurori la Tribunalul Maramureș. Aici magistrații au dispus desființarea sentinței Judecătoriei Sighet și au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. În acest moment, fiul fostului primar se află în arestul IPJ Maramureș.

A urmat o perioadă în care șoferul a fost plasat în arestul IPJ Maramureș, la cererea procurorilor sigheteni și aprobată de către instanța de judecată. Ulterior, la finalul celor 30 de zile de arest, avocații lui Bindiu au reușit să obțină plasarea acestuia în arest la domiciliu. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației au contestat decizia la Tribunalul Maramureș. Cea din urmă instanță de judecată a aprobat contestația procurorilor și a decis, definitiv, menținerea lui Bindiu în arestul preventiv al IPJ Maramureș până la data de 22 martie.

S-a încercat din răsputeri ținerea acestei informații departe de ochii lumii

Dan Bindiu nu era doar beat la volan. Dan Bindiu a fost și drogat la volan, cu nu mai puțin de patru substanțe interzise. A urcat la volanul puternicii sale mașini, împreună cu doi tineri pasageri, a reușit să conducă pentru aproximativ 1 kilometru, apoi a pierdut controlul volanului și s-a izbit de copacii de pe marginea drumului. Beat și drogat la volan, a produs accidentul în urma căruia tânăra Alexandra a murit, la doar 21 de ani.

Am transmis o solicitare Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației pentru a ne confirma oficial informațiile obținute, cu greu, pe surse, iar răspusul a fost de-a dreptul șocant. Conform documentului primit în exclusivitate, la cererea noastră, se confirmă oficial faptul că Bindiu era drogat cu patru substanțe interzise, printre care cocaină, cocaetilină, THC și benzoilecgonină. Asta a arătat buletinul toxicologic efectuat prin analize de urină și sânge, eliberat de IML Cluj Napoca în data de 18 ianuarie 2024!

Asta înseamnă că, la momentul în care judecătorii sigheteni au decis plasarea în arest la domiciliu a lui Bindiu (decizie desființată ulterior de către Tribunalul Maramureș) se cunoștea deja faptul că acesta a fost beat și drogat la volan în momentul în care a produs accidentul mortal.

Noi am decis să vă informăm și cu privire la acest aspect de o importanță enormă, am putea spune. Rămâne de văzut când și în ce fel se va încheia acest dosar penal care, conform noii legi “Anastasia”, ar trebui aproape cu certitudine să îl trimită pe pe Dan Bindiu după gratii.

Ce spune Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației

Am transmis o solicitare Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației pentru a ne confirma oficial informațiile obținute, cu greu, pe surse, iar răspusul a fost de-a dreptul șocant. Mulțumim, pe această cale, reprezentanților Parchetului pentru proptitudine și deschidere, respectiv înțelegerea necesității informării opinie publice corect și complet. Conform documentului primit în exclusivitate, la cererea noastră, se confirmă oficial faptul că Bindiu era drogat cu patru substanțe interzise, printre care cocaină, cocaetilină, THC și benzoilecgonină. Asta a arătat buletinul toxicologic efectuat prin analize de urină și sânge, eliberat de IML Cluj Napoca în data de 18 ianuarie 2024!

”Având în vedere solicitarea dvs înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației la 01.03.2024 sub numărul de mai sus, vă comunicăm următoarele:

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației a fost înregistrat la 08.01.2024 un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192, alin. 1 și 2 C.pen, vătămare corporală din culăă, prev. de art. 196 alin. 1-5 C.pen. conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1C.pen.

Prin ordonanța din 05.02.2024 s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 2C.pen. și, la aceeași dată, s-a dispus extinderea urmăririi penale față de suspect, având în vedere buletinul de analiză toxicologică nr. 71 din 18.01.2024, eliberat de IML Cluj-Napoca, din care a rezultat că numitul B.D. se afla sub influența substanțelor psihoactive, fiind găsit pozitiv pentru cocaină, cocaetilenă, THC și benzoilecgonină (monstre de sânge și urină).

Precizăm că activitățile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scos administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a principiului prezumției de nevinovăție, conform art. 1 și art. 4 Cod procedură penală. Urmărirea penală se desfășoară în vederea aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului, cu respectarea dreptului la apărare”

Dan Bindiu, șoferul care a produs accidentul în care a murit o tânără de 21 de ani, era și DROGAT la volan - A fost găsit pozitiv pentru cocaină, cocaetilenă, THC și benzoilecgonină

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și