Este vorba despre un program național, ce face parte din noile legi ale educației. Astfel, elevii vor primi vouchere culturale în valoare de 250 de lei, cu care vor putea intra la muzee, vor participa la concerte sau își vor cumpăra cărți.

Începând din luna septembrie, actuala lege care reglementează învățământul va fi înlocuită cu două legi promulgate recent de Klaus Iohannis, respectiv una pentru învățământul preuniversitar și una pentru cel universitar.

Prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 se înființează programul național “Vouchere culturale pentru elevi”, ce are ca scop promovarea culturii naționale şi universale în rândul comunității școlare.

Cardurile reutilizabile în valoare de 250 de lei vor putea fi folosite de elevi “pentru servicii și evenimente culturale precum concerte, intrări în muzee, cărți sau excursii organizate cu tematici culturale sau istorice”, după cum apare în lege, scrie avocatnet.ro.

Guvernul va stabili cu exactitate, în perioada următoare, regulile exacte ale desfășurării programului.

Programul național “Vouchere culturale pentru elevi” se implementează progresiv, începând cu anul școlar 2024-2025, după cum urmează:

- în anul şcolar 2024-2025, beneficiari sunt elevii din clasa a XII-a;

- în anul şcolar 2025-2026, beneficiari sunt elevii din clasele a IX-a şi a XII-a;

- în anul şcolar 2026-2027, beneficiari sunt elevii din clasele a V-a, a IX-a şi a XII-a.

Apoi, până la finalul anului școlar 2026-2027, în baza unei analize cu privire la impactul programului național, Ministerul Educaţiei va decide asupra continuării şi dezvoltării programului începând cu anul şcolar 2028-2029.


Preluare: Antena3.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și