Primarul municipiului Sighet, Ovidiu Nemeș, a fost trimis în judecată în cursul anului 2014 de către DNA în două dosare de corupție: dosarul „Parcometrele” (dosar în care este acuzat că a a dus un prejudiciu municipiului Sighet de peste 700.000 lei) și în dosarul „Avocații” (dosar în care este acuzat că a efectuat plăți către avocați din banii Primăriei, deși legea interzice acest lucru).
Deși Ovidiu Nemeș susține că este nevinovat și curat ca lacrima, acesta nu lasă dosarele să curgă în Justiție și să își dovedească nevinovăția. TIR-istul nostru face tot ce îi stă în putință să amâne cât mai mult posibil judecarea acestor dosare de către Justiție, apelând la tot felul de tertipuri avocățești pentru a împiedica judecarea lor rapidă.
În dosarul „Parcometrele”, cu numărul 2357/100/2014, Ovidiu Nemeș a fost trimis în judecată de către DNA în luna mai 2014. Procesul durează de aproape doi ani, iar la ultimul termen, din data de 18 februarie 2016, procesul a fost amânat din nou. Inculpatul Ovidiu Nemeș a solicitat o expertiză asupra Contractului cu firma de parcometre din Oradea, susținând că cineva rău-voitor a mai introdus o pagină în contract, doar pentru a-l „aranja” astfel încât să nu mai fie Primar.
Nici dosarul „Avocații” (dosar cu numărul 3828/100/2014) nu înaintează mai bine, judecarea dosarului fiind amânată din cauză că inculpatul Ovidiu Nemeș a rămas fără apărare! Cu alte cuvinte, Ovidiu Nemeș nu mai are bani de avocați sau avocații domniei sale nu s-au prezentat.
Pe data de 1 martie a.c. trebuia să fie ultimul termen de judecată al dosarului „Avocații”, adică judecarea în fond. Instanța a amânat judecarea dosarului pe data de 29 martie a.c. Suntem foarte curioși ce alte motive va mai reuși să invoce inculpatul Nemeș pentru amânarea judecării dosarului.
Vorba aia, și Dan Voiculescu a jucat rolul de „fată neprihănită și curată ca lacrima” și a amânat la infinit judecarea dosarelor, însă s-a ales până la urmă cu zece ani de pușcărie. Inculpatul Nemeș își prelungește agonia în Justiție, dar nu poate amâna la infinit. Odată și odată tot trebuie să se pronunțe Justiția: este sau nu este vinovat Ovidiu Nemeș?
De bucurie că i-a ținut figura cu amânarea dosarului, Ovidiu Nemeș după orele amiezii a început să împartă mărțișoare prin oraș, alături de echipa sa de șoc: nou-desemnatul candidat la fotoliul de Primar al Sighetului, Alexandru Duculeț Oros (mai mult decât povestitor pe FaceBOOK) și Tomșa Petru, semnatar al unui acord de colaborare cu fosta securitate. Aceștia sunt oamenii care doresc să pună mâna pe municipiu: un inculpat, un povestitor și un semnatar de acord de colaborare cu fosta securitate.
Sighet 247 pune la dispoziția oricui se simte lezat de cele relatate spațiu pentru publicarea unui eventual Drept la replică, fiind un portal de știri cu adevărat independent din Sighet, care are ca scop informarea corectă și completă a cititorilor săi.
Sighet 247 va ține la curent cititorii săi cu privire la evoluția dosarelor „Parcometrele” și „Avocații”.