Pictorul Hollósy Simon s-a nӑscut la Sighetu Marmaţiei în 1857. „Hollósy a fost mai important și mai influent în activitatea didactică de profesor decât a fost ca artist. Creația sa nu a fost prea numeroasă dar ca profesor a influențat pictorii care au activat în tabăra de creație artistică intitulată Școala de pictură de la Baia Mare, al cărui membru fondator a fost împreună cu pictorii István Réti, János Thorma și Károly Ferenczy în anul 1896” - ne informeazӑ https://ro.wikipedia.org/wiki/Simon_Hollósy

Hollósy Simon, István Réti, János Thorma și Károly Ferenczy sunt omagiaţi aşa cum se cuvine la Baia Mare. La Pensiunea Pictorilor din capitala judeţului poţi fi cazat într-una din camerele cu numele pictorilor amintiţi. Vedeţi în articol poze fӑcute de mine în camera dedicatӑ lui Hollósy Simon.

Revin cu întrebarea de la început: de ce? De ce la alţii se poate, iar la noi (la Sighet), nu? Tot ro.wikipedia.org ne spune cӑ Hollósy Simon „a fost un pictor maghiar de origine armeană.
El este considerat unul dintre cei mai importanți pictori maghiari adepți ai naturalismului și realismului în pictura secolului al XIX-lea din Regatul Ungariei”.

Asta sӑ fie problema? Asta sӑ fie explicaţia îndârjitei lipse de interes din partea autoritӑţilor? Ne mai mirӑm cӑ Europa se uitӑ cu un ochi critic, emanând suspiciune, la noi? Niciun om nu-şi alege locul unde sau timpul când sӑ se nascӑ. Ţara în care s-a nӑscut Hollósy se numea Ungaria, acum se numeşte România. Care-i problema? Evident, problema e doar în minţile unora...

Lumea europeanӑ e plinӑ de muzee ale unor personalitӑţi care s-au nӑscut într-o ţarӑ care acum e alta, dar respectul bilateral se vede! Noua ţarӑ are grijӑ ca muzeul dedicat cuiva care a vorbit altӑ limbӑ sӑ fie bine întreţinut, atractiv chiar pentru turiştii interesaţi de istoria locului.

La Sighet...tӑcere! Dacӑ Hollósy a fost maghiar de origine armeanӑ, ce fac maghiarii pentru a-l pune pe marele pictor în calea obiectivelor turistice pentru care Sighetul trebuie vizitat? Armenii sunt puţini şi nu cred cӑ ar putea face ceva, deşi, paradoxal, tocmai ei au fӑcut, pânӑ acum, cele mai mari încercӑri.

Trӑim într-o epocӑ multiculturalӑ şi multietnicӑ. Sӑ ne jucӑm puţin cu absurdul şi sӑ presupunem cӑ locul de naştere al pictorului fondator al Şcolii de picturӑ de la Baia Mare ar fi vizitat doar de turiştii din Ungaria şi din Armenia. Nu s-ar caza şi ei, ca tot turistul, la pensiunile sighetene? N-ar mânca şi ei în restaurantele Sighetului? Trecând peste supoziţia imposibilӑ de mai sus, desigur cӑ turiştii români şi strӑini ar vizita bucuroşi casa în care s-a nӑscut Hollósy, ar face poze lângӑ statuia artistului, situatӑ pe strada cu aclaşi nume: Hollósy Simon...

De ce nu se face ce trebuie de fӑcut pentru ca Europa Unitӑ sӑ dea banii necesari pentru construirea Casei Memoriale Hollósy la Sighetu Marmaţiei?

De ce se tace? De ce nu se face nimic? Un proverb latin spune cӑ nefӑcând nimic, oamenii învaţӑ sӑ facӑ rӑu. Probabil cӑ latinii, când s-au gândit la asta, s-au referit numai la cei din neamul lor. Au trecut douӑ mii de ani şi acum înţelegem cӑ proverbul are o extindere universalӑ.

La fel de universal (şi de mare!) e şi pericolul care începe cu: nefӑcând nimic...

Citește și