Bizuindu-mă pe versetul genesic mai sus redat și pe aceste (deocamdată) imbatabile dovezi științifice, iată la ce concluzii rezonabile am ajuns în articolul Spre nemurire muritorii cată…(29 aug. 2017): „ Prima parte a acestui verset de-o profunzime amețitoare (in nuce el cuprinde aproape toată filosofia și știința omenească), ne face cunoscut că omul a fost plămădit din lut sau țărâna pământului. Știința nu numai că nu infirmă, dar chiar vine cu două probe ce susțin spectaculos că lucrurile stau în acest chip:

a)Aidoma planetei (30% uscat și restul apă), proporția substanțelor solide din corpul uman este 30%, restul revenind lichidelor;

b)În proporție mai mai mare sau mai mică, organismul nostru conține absolut toate mineralele descoperite până în prezent și, desigur, cele care urmează să fie descoperite. Cu completarea că orice abatere în plus sau în minus de la optimul stabilit de Ziditor la facere, generează grave afecțiuni. De pildă, excesul de sare de bucătărie (NaCl) generează boli cardiace, iar lipsa de sare idiotizează.

Adaug la cele de mai sus strânsa și rodnica legătură dintre țărână, țăran și țară (mai puțin în nevrednica perioadă postdecembristă): țărână→țarină→țăran→țară”. Puțin mai jos completez: „Partea a doua a versetului ne spune că omul s-a făcut suflet viu după ce Dumnezeu «i-a suflat în nări suflare de viață». Aceasta este prima mențiune biblică despre suflet, al cărui corespondent în ebraică este néphesh, iar în greacă psykhés. Moise a folosit cuvântul néphesh cu sensul de «ceea ce respiră», dar fără a separa sufletul de corp sau persoană. Nemurirea sufletului a fost consacrată pentru totdeauna în filosofie de către Platon (dialogul Phaidon), care la rândul lui a fost influențat de cultele mistice ale antichității (preoții babilonieni, de pildă, abordaseră cu toată seriozitatea problema nemuririi) și de metempsihoza indiană. După cuceririle lui Alexandru Macedon, iudaismul a început să asimileze concepte grecești. Și astfel, distincția grecească între suflet (psykhés) și spirit (pneúmatos) se concretizează și în ebraică: néphesh pentru suflet, ruach pentru spirit”.

Am făcut această introducere nu ca să ilustrez diferența esențială dintre creaționism și evoluționism (prima crezând în inspiratul cuvânt biblic, cealaltă mitologizând pe marginea unor vagi presupuneri și/sau a unor tendențioase afirmații cu pretenții științifice), ci ca să arăt că omul este o părticică din uriașa și generoasa natură înconjurătoare (pământ, plante, animale, munți, ape, aer, climă, anotimpuri, nori, celelalte planete ale sistemului solar, infinitatea corpurilor cerești și nenumăratele interacțiuni dintre ele) și că are șansa unei vieți rodnice (plăcută Atoatefăcătorului, utilă pentru el, familie și semeni), doar dacă va da dovadă de înțelepciune și mereu va trăi în armonie cu legile naturii, expresii ale atotputerniciei divine.

De altminteri, pe urmele atâtor pilduitori credincioși și mărturisitori creștini (apostoli, ucenici, sfinți, martiri știuți și anonimi), chiar asta ne îndeamnă sir William Blackstone, eminentul jurist britanic, să facem neîncetat: „Pe aceste două fundamente – legea naturii și legea revelației (Biblia), se sprijină toate legile umane. Prin urmare, nu trebuie permis niciunei legi umane să le contrazică pe acestea”.

La rândul său, înțeleptul antic chinez Confucius, conștient că ritmul omului vrednic trebuie să fie identic cu cel al Mamei-Natură, spunea următoarele: „Natura ne aseamănă, educația ne deosebește”. Nu numai educația, adaug eu, ci și conștiința (concretizată la copii în „cei șapte ani de acasă”, iar la maturi în mereu treazul bun-simț), această componentă ce i-a fost dăruită doar omului, însă este atât de puțin cunoscută (mai nou este ignorată, ba chiar ucisă cu sânge rece de tot mai mulți descurcăreți găunoși), încât – precizez eu în textul Creierul și misterul său tulburător (19 feb. 2018) – ea este o veritabilă enigmă pentru științifici și gânditori: „Să luăm cazul conștiinței, complexul proces autoreflexiv prin care gândirea umană se întoarce asupra ei și reușește să se cunoască pe sine. Despre această formidabilă capacitate «de a ne revizui propriile planuri de acțiune și de a ne adapta societății în care trăim» (dr. Richard Restak), capacitate ce ne deosebește categoric de toate celelalte viețuitoare din lumea noastră, profesorul american James Trefil opinează că «ce înseamnă în mod exact faptul de a fi conștient...este singura întrebare de importanță majoră a științei, întrebare pe care nu știm nici măcar cum să o formulăm», iar în abordarea filosofului australian David Chalmers, conștiința reprezintă «unul dintre cele mai profunde mistere ale existenței» pentru oamenii de știință, chiar după «cunoașterea în exclusivitate a creierului»”.

Dar, mă rog, se mai poate vorbi astăzi de conștiință (mulțumire pentru binele făcut, rușine și căință pentru răul săvârșit de toți maturii, îndeosebi de cei cu putere decizională în familie, instituție, comunitate, stat sau uniuni de state), respectiv de trăire în armonie cu natura, când tot mai mulți dintre semenii noștri (de la elevi și până la marile dihănii politrucianiste) își fac zei din bani, faimă, putere și plăcere (consum pe rupte, droguri, dezmățuri, sodomie, satanism), când familia tradițională este văzută de „emancipați” ca un moft desuet și țara natală ca o vacă bună de muls (la modă nu mai sunt nobilii termeni „mamă”, „tată”, „patrie”, „națiune”, „patriotism” și „naționalism”, ci nedemne sintagme și ziceri/îndemnuri de felul: „părintele 1”, „părintele 2”, „Țara mea-i acolo unde am bani și mă distrez”, „Te uiți și câștigi”, „Hoțul neprins e om cinstit”, „Cine muncește, n-are timp să facă bani” ș.a.m.d.), când prostia nelegiuită și arogantă este ajutată de avuția mojică (nu numai pe plaiurile mioritice!) să înșface butoanele puterii și – desigur – când făcătorii de politici neocolonialiste (de tip american, rus sau chinez) joacă popice cu sute de milioane de destine, prin crizele împroșcate în lume și prin războaiele tot acuși-acuși declanșate (unii ca invadatori, alții – cică apărători ai dreptății și libertății – ca adversari ai primilor), precum se prezintă lucrurile în lungile și pustiitoarele încleștări din Ucraina și Orientul Apropiat?!...
Este adevărat, încă nu s-a ajuns la armele de nimicire a tot ce este viu, chit că neghiobul de Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și înfocat putinist, mai amenință din când în când prietenii ucrainenilor din Europa și de peste Atlantic cu bombardamente nucleare. Și cu certitudine nu se va recurge nici pe viitor la arsenalele nucleare, chiar dacă NATO și Federația Rusă duc un îndrăcit război mediatic în ceea ce privește, pe de o parte, numărul focoaselor și capacitatea lor de distrugere la mare distanță, pe de altă parte numărul bazelor militare din imediata vecinătate a adversarului și exercițiile/demonstrațiile de forță pe care ambele tabere le organizează din ce în ce mai des.

Toate astea, dimpreună cu groaznica poluare a întregii planete prin defrișări, mașinism și termocentrale, arată că omul erei electronice n-a învățat nimic din păcătoșeniile înaintașilor (tot progresul triadei consum-confort-comoditate, ținta dezastruoasei civilizații mașiniste, s-a făcut prin cumplita siluire a mediului înconjurător!), ci – în pofida faptului că în anumite locuri și situații poartă „mănuși ecologice” (centrale eoliene, panouri fotovoltaice, mașini cu acționare electrică etc.) – în continuare tratează natura ba cu nepăsare, ba cu inconștiență: războaie și experiențe nucleare, menținerea industriilor poluante în cele mai sfidătoare/dezvoltate țări (Statele Unite, China, Germania), miliarde de mașini în toată lumea, miliarde de nesimțiți ce aruncă gunoaiele pe unde se nimerește.

Unde mai punem acceleratul proces de degenerare moral-spirituală a grosului pământenilor (pretutindeni scade coeficientul de inteligență) prin extrem de nociva Inteligență Artificială și invazia sculelor sale (roboți, calculatoare, tablete, telefoane mobile), respectiv prin primejdiosul amestec al geneticienilor în tainele viului (virusuri scăpate din anumite laboaratoare, monștrii care pot apărea) și a altor oameni de știință, așa ca fizicienii sau chimiștii, în secretele materiei.

Astfel pământenii prezentului, inclusiv oneștii și cuminții, au ajuns captivii unui necruțător cerc vicios: nefirescul omului cu putere decizională (globalist, politruc, afacerist, strateg militar, ideolog, mercenar într-ale cercetării) provoacă nefirescul climei prin dispariția anotimpurilor (iată, suntem la finalul lunii februarie și vremea e ca altădată la începutul lunii aprilie!), furtuni și turbioane cam peste tot, ploi torențiale în unele zone și secetă prelungită în alte multe locuri, toate astea întorcându-se împotriva ahtiatului după lucruri pieritoare, care – încolțit de inevitabil și îmboldit de demoni – devine tot mai anapoda și mai sărac lăuntric.


George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și