„Eu cred că domnul Ponta, peste week-end, se va gândi mai bine. Dacă domnul Ponta rămâne consecvent înseamnă că a făcut un caz din cazul Sorin Roşca Stănescu. Înseamnă că altceva îl determină să încerce ruperea USL”, a precizat Roşca Stănescu.

Premierul Victor Ponta a declarat joi că este cea mai mare criză din USL situaţia generată de atacurile politice ale liberalului Roşca Stănescu la adresa unor membri ai PSD. Liderul social-democraţilor a mai spus că dacă Sorin Roşca Stănescu e în continuare senator PNL, atunci acordul USL nu se respectă.

Întrebat dacă va încerca să poarte o discuţie cu Victor Ponta, senatorul liberal a spus: „ierarhic, domnul Ponta, care este prim-ministru, ar trebui să încerce să aibă o discuţie cu mine”.

„Eu sper să nu stea în persoana mea (USL, n.r.). Persoana mea nu este una atât de importantă încât o alianţă atât de importantă să se prăbuşească din cauza mea. Nu se pune problema să plec din PNL (...). Pentru acele lucruri, care au putut fi interpretate drept atacuri la persoană mi-am cerut şi îmi cer scuze”, a adăugat senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu.

Senatorul liberal a participat, vineri, la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, la o întâlnire a ministrului delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura, Lucia Ana Varga, cu primari din judeţ.

Citește și

loading...