Cluj Arena Music Fest este un festival tânăr, aflat la prima ediţie, organizat de către Consiliul Judeţean Cluj în intervalul 7-8 iunie.

În prima zi a festivalului pe scenă vor urca britanicii de la Deep Purple, aflaţi într-un turneu european in această perioada. În deschiderea acestui concert vor evolua formaţiile româneşti Phoenix, Holograf, Compact, Bere Gratis şi Proconsul.

Trupa britanică Deep Purple şi-a început cariera în 1968, în Hertford. Consideraţi a fi printre pionierii heavy metal-ului şi hard rockului modern, Deep Purple au intrat in Cartea Recordurilor în 1972 pentru „cea mai gălăgioasă trupă”. Cunoscută pentru piese ca Smoke on the Water, Black Night sau Child in Time, trupa care a vândut peste 100 de milioane de albume la nivel mondial este considerată una dintre cele mai influente din istorie.

În cea de-a doua zi, tot din Marea Britanie, vin cei de la UB40. Trupa, care s-a format în 1978, s-a diferenţiat rapid prin stilul unic de reggae. UB40 a vândut peste 70 de milioane de albume la nivel mondial, lansând piese ca Red Red Wine, Can’t Help Falling in Love, I Got You Babe, Don’t Break My Heart sau Kingston Town. În deschidere vor evolua, de asemenea, mai mulţi artişti români, respectiv Alex Velea, Ştefan Bănică jr. şi Antonia.

Preţurile biletelor variază între 65 de lei şi 250 de lei, în prima seară şi între 45 de lei şi 200 de lei în cea de-a doua seară, iar abonamentele pentru ambele zile costa între 85 de lei şi 350 de lei.