Recent, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel-Valer Zetea, a prezentat stadiul implementării proiectului ”Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Maramureș”.

El a subliniat că ”partea care ține de Consiliul Județean Maramureș, respectiv finalizarea efectivă a amplasamentelor este realizată. Pe cele mai multe amplasamente s-a reușit predarea spre noul operator – Drusal. Aici, dacă vor apărea probleme, acestea se pot remedia, întrucât există garanțiile de bună execuție. Cu excepția amplasamentului de la Fărcașa, lucrurile, în mare sunt, rezolvate”.

Zetea recunoaște însă că probleme au rămas în zona urgenței stabilizării amplasamentului de la Fărcașa și a finalizării construcțiilor de aici, în scopul operaționalizării parțiale. La Sârbi, urmează aducțiunea de apă și de curent, asfel încât, într-un termen de șase luni, să se poată vorbi de operaționalizarea parțială a SMID.

„În ceea ce privește licitațiile, aici apar probleme legate de experți, în chestiunea privind construirea celui de-al doilea amplasament stabil la Sârbi. Vom finaliza și demara licitația în această primăvară, pentru a avea un contractant și pentru a putea demara cât mai repede lucrările. Chiar dacă este timp, pentru că s-a prelungit Contractul de Finanțare până în 2020, nu putem spune că timpul ține întotdeauna cu noi. Depinde însă foarte mult de cine va veni la licitație”, a concluzionat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel-Valer Zetea.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și