Actul normativ a fost aprobat cu 272 de voturi pentru, 20 împotrivă şi patru abţineri.

"Această modificare pe care o urmărim vizează o reparare a unei deficienţe existente în sistemul nostru. Şi anume, în momentul în care un beneficiar transmite o cerere de rambursare către autorităţile de management, există posibilitatea (...) să depăşim termenele. Ca atare, noi propunem ca penalităţile, dobânzile şi alte tipuri de accesorii rezultate din această întârziere pe care trebuie să le suporte beneficiarul în raport cu bugetul de stat să fie suportate de către buget, fiind greşeli sistemice. În acest sens, cei care până la data intrării în vigoare a ordonanţei au onorat plata acestor penalităţi vor depune o cerere de anulare a lor, iar cei care nu au onorat această cerere vor depune o cerere de amânare, urmând ca după restituirea banilor ca urmare a onorării cererii de rambursare să fie anulate respectivele datorii", a declarat Alin Mitrică, secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, în cadrul dezbaterii la proiectul de lege.

În expunerea de motive la OUG 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale se arată că "măsurile propuse au ca scop acordarea de facilităţi sub forma amânării la plată a obligaţiilor fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau transmise spre recuperare acesteia, pentru contribuabilii care au de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţi cu competenţe în gestionarea fondurilor europene în baza contractelor de finanţare încheiate cu acestea".

În acest sens, se propune ca amânarea la plată să fie în limita de încasat de la autoritatea competentă şi să fie până la momentul la care autoritatea competentă are resurse băneşti pentru executarea obligaţiei, dar nu mai mult de doi ani.

Citește și

loading...