De asemenea, nu vom susține propunerea făcută de PSD, pentru funcția de premier, în persoana doamnei Sevil Shhaideh.
Apreciez faptul că unei femei i se dă această șansă și sunt convins că politica și administrația din România au mare nevoie de conștiinciozitatea specifică doamnelor.

Cu toate acestea, nu pot admite ca un om să fie folosit drept paravan și utilizat precum o marionetă, de un individ condamnat penal. Liviu Dragnea, baronul și păpușarul șef al PSD a ales ca prim-ministru, un om servil, ușor de controlat și care să-i deservească intereselor sale. Cu alte cuvinte, Dragnea va juca rolul de dirijor de orchestră, ținând sub control partidul și le va dicta celor din Guvern cum să cânte.

Această nominalizare este o sfidare la adresa românilor, a celor care au îndrăznit să creadă în PSD. Obsedat de control, Dragnea a preferat să vină de mână cu o persoană lipsită de avengură, necunoscută în partid ori societate.

În orice democrație din lumea asta, partidele se prezintă în alegeri parlamentare cu candidatul la funcția de premier, nu-l țin ascuns.
Dragnea și PSD ne-au arătat contrariul, înșelând astfel electoratul.

Țin să precizez că respingerea de către Președintele Iohannis, a doamnei Shhaideh pentru funcția de premier, este una absolut necesară. Spun asta, întrucât în fapt i s-ar anula șansa condamnatului penal Dragnea de a fi șeful guvernului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și