Este vorba despre procesul în care firma bihoreană Selina cere despăgubiri județului Maramureș după ce Consiliul Județean a reziliat contractul de lucrări pe drumul județean mai sus amintit.

Cei de la Selina cer despăgubiri în sumă de 27,1 milioane lei, bani care ar reprezenta “contravaloare lucrări executate, dobânzi legale și despăgubiri”.

În ședința ordinară de Consiliu Județean din luna noiembrie, pe ordinea de zi s-a aflat un proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unui nou contract de servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a județului Maramureș în litigiul avut cu SC Selina SRL până la obținerea unei hotărâri definitive în cauză.

Consiliul Județean Maramureș a avut aprobat în luna noiembrie a anului 2014 un contract de consultanță și reprezentare în litigiul cu firma bihoreană. La momentul actual numărul ședințelor de judecată la care societatea de avocatură contractată în 2014 a asigurat reprezentarea județului Maramureș în fața Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a totalizat 38 de termene.

„S-a depășit substantial volumul de activitate anticipat initial, datorită instrumentării expertizelor. Două expertize tehnice de specialitate căi ferate, drumuri și poduri, o expertiză contabilă și o expertiză evaluatorie în derulare din 2017, precum și activităților accesorii acestor expertize. Societatea Civilă de Avocatură apreciază că soluționarea definitive a cauzei va avea loc după un interval de timp de cel puțin un an de zile de la acest moment”, se arată în expunerea de motive la acest proiect de hotărâre.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și