Vorbim despre o grupare formată din mai multe persoane, patru dintre acestea fiind prinse în flagrant delict în timp ce se pregăteau să detoneze un alt bancomat din localitatea Vulturu, județul Vrancea.

De menționat este că aceștia alegeau localități mici, unde existau puține patrule de poliție, care trebuie să acopere sute de kilometri de teritoriu, fiind astfel simplu pentru infractori să acționeze.

Cu toate că operațiunea a fost condusă de DIICOT, fiind folosit inclusiv un elicopter al MAI, un rol important l-au avut polițiștii din cadrul structurilor de investigații criminale din Galați și Vrancea, care au beneficiat de suportul operativ al structurii de operațiuni speciale.

Vorbim despre un efort consistent al polițiștilor care au petrecut mii de ore în mașină, pe străzi, în diferite activități de filaj și monitorizare, dar și de activitățile complexe de urmărire penală desfășurate în cauză.

Toate aceste rezultate au putut fi realizate doar pentru că vocația și dedicarea acestor polițiști depășește lipsurile logistice, de personal și dotarea precară pe care o au la dispoziție pentru a proba activitatea grupărilor infracționale.

Acum așteptam vreo conferință de presă să își asume cineva meritele colegilor, că doar e campanie electorală, scrie Sindicatul Europol pe pagina de Facebook.

Citește și

loading...