Nu știu cum este în alte localități (bănuiesc că pe tot cuprinsul țării stăm excelent la acest capitol), dar în Sighetu Marmației numărul cerșetorilor, parcă în creștere de la o zi la alta, se ia la întrecere cu cel al localurilor (numai bunul Dumnezeu știe câte sunt!), al farmaciilor în necontenită expansiune (într-un sfert de veac numărul lor a crescut de circa 20 de ori), al cabinetelor medicale, avocățești și notariale, al lăcașurilor de diverse confesiuni (cineva susține pe internet că cei 38.000 de sigheteni au la dispoziție peste o sută de biserici și case de rugăciune!) și al puzderiei de magazine mici și mari (gen supermarket – trei unul lângă altul taman în centrul sufocant al urbei).

Iar de ai curajul să ieși pe stradă, făcând obligatoriul slalom printre biciclete, cărucioare și mașini (unele cățărate cu totul pe trotuare, altele doar parțial), îndată ești luat în primire de feluriți cerșetori: ba de pirande tinere și cu câte un mucos în brațe, care se agață de tine mai ceva ca scaiul de oaie, ba de cutremurătorul cor al infirmilor tineri și bătrâni (orbi, paralitici, ciungi, ologi), fie târându-se pe jos ca niște uriași crabi ai nefericirii umane și implorând la nesfârșit mila trecătorilor, fie așezați în fața bisericilor, locuri predilecte pentru cerșit, în chip de icoane vii ale deznădejdii – cu brațele întinse după un bănuț și cu melopeea vocilor tânguitoare.

Nu mai vorbesc de aleea care duce la Piața centrală de alimente a orașului, unde ai de-a face atât cu cerșetorii sedentari și în mișcare, cât și cu vânzătorii de țigări, de la care cumpără până și polițiștii, adică vajnicii apărători ai graniței Uniunii Europene și ai legislației românești...

N.B. - Sunt și alte forme de cerșetorie în plină zi și la vedere: ajutoarele sociale dobândite de persoane neîndreptățite la așa ceva, banii smulși naivilor de indivizii ce le toarnă povești despre bolnavi incurabili, călugări și călugărițe care fac o concurență neloială cerșetorilor de meserie...