În sistemul public, românii pot obține următoarele cinci feluri de pensie, conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parțială, pensia de invaliditate și pensia de urmaș.

Acestea sunt categoriile generale de pensii, la care are "vocație" orice român, de la caz la caz, dacă îndeplinește criteriile de acordare. În plus față de acestea, mai sunt și pensiile de serviciu, cele reglementate prin alte acte normative și pe care le pot primi numai cei care au avut anumite funcții în câmpul muncii (senatorii și deputații, militarii etc.).

Printr-un act normativ discutat recent de Executiv, mai multe modificări vor fi făcute la Legea pensiilor publice. Printre acestea se află și punctarea ideii că pensiile de serviciu nu se vor putea cumula cu pensiile din sistemul public, tot așa cum nu se vor putea cumula nici pensiile de serviciu între ele. Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale a fost discutat joia trecută de Guvern și trebuie adoptat și publicat în Monitorul Oficial pentru a se putea aplica de la 1 ianuarie, așa cum scrie în cuprinsul acestuia.

"Pensia din sistemul public de pensii nu poate fi cumulată cu o pensie de serviciu/indemnizație pentru limită de vârstă reglementate de legi cu caracter special", scrie în proiect.

Explicația Executivului pentru interzicerea acestui cumul este faptul că nu pot fi plătite din buget, de mai multe ori, sume de bani care sunt acordate, de fapt, pentru același lucru -- bătrânețe și boală.

"(...) ținând seama de faptul că pensia din sistemul public de pensii se acordă pentru a acoperi riscurile asigurate prevăzute în mod expres, respectiv bătrânețea și boala, nu se justifică posibilitatea de a încasa două pensii din același sistem și nici de a încasa o pensie din sistemul public și o pensie de serviciu, situație în care riscul ar fi acoperit de două ori, pentru aceeași perioadă de contribuție, fapt ce trebuie reglementat în mod expres", scrie în motivația ce a stat la baza acestui proiect de ordonanță.

Același lucru e stabilit în proiect și pentru pensiile de serviciu/indemnizațiile pentru limită de vârstă din legi speciale: cei care ar avea dreptul să primească mai multe astfel de pensii nu vor mai putea să le primească pe toate, fiind obligați să aleagă una din ele.

Ca să se evite, pe viitor, orice fel de nelămurire privind un eventual cumul între pensiile de la stat, în proiect se mai specifică și următorul lucru: "Persoanele care îndeplinesc condițiile pentru obținerea mai multor categorii de pensii dintre cele prevăzute la alin. (1) (adică cele cinci categorii enumerate mai sus - n.red), optează pentru obținerea uneia dintre acestea".

Nu va fi afectat cumulul cu pensiile private
Totuși, nu vor exista probleme pentru cumularea unei pensii publice cu una privată. Prevederile enunțate în proiect "nu se aplică situației în care persoana îndeplinește atât condițiile pentru acordarea pensiei din sistemul public de pensii cât și cele pentru acordarea unei pensii dintr-un sistem propriu de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii", potrivit documentului.

Cu alte cuvinte, românii care au contribuit cu bani la fondurile private de pensii pot sta liniștiți, pentru că nimeni nu le va lua dreptul de a primi atât pensia de la stat, cât și pe cea din fondurile private.

Notă: Dacă tot ne referim la pensiile private, trebuie să precizăm că, de la anul, contribuția la Pilonul II de pensii private va fi mai mică. Adică doar 3,75% din contribuția la pensie mai ajunge la Pilonul II, față de 5,1%, cât este acum. Aici vorbim de partea din contribuția la pensie pe care suntem oricum obligați să o plătim, în virtutea legii.

În fine, pentru situațiile în care o persoană primește pensie necuvenită, avem o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care oferă o lămurire importantă: ca să se recupereze banii de pensie la care pensionarul nu avea dreptul, e necesar mai întâi ca respectiva casă de pensii să suspende plata banilor și abia apoi să emită o decizie de recuperare a sumelor necuvenite.

Prin urmare, dacă de la 1 ianuarie, vor mai exista "scăpări" și anumite persoane vor mai primi, în pofida acestor modificări, două tipuri de pensie, atunci casele de pensii vor trebui să aplice această regulă explicată de Curtea Supremă pentru a recupera banii plătiți necuvenit.

Atenție! Proiectul de ordonanță de urgență NU se aplică momentan. Pentru a putea intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial. Prevederile sale se vor aplica însă abia de la 1 ianuarie 2018.


Preluare: avocatnet.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și