Pe durata cât a funcționat târgul de animale nu a avut autorizație, nefiind îndeplinite normele europene care reglementează derularea unor asemenea activități. Recent, datorită neîndeplinirii în continuare a acestor norme și a sancționării deținătorului terenului, târgul a fost închis, spre nemulțumirea numeroșilor maramureșeni care veneau aici din multe localități pentru a-și vinde animalele. Neputând intra pe terenul târgului oamenii și-au expus spre vânzare animalele pe un teren învecinat, în mod ilegal.

“În anul 2006 Primăria Sighet ne-a rugat să le dăm un teren pentru a se amenaja un târg de animale. Ne-am gândit la acea vreme că facem un bine comunității. Am încheiat contractul de închiriere nr. 277 din 9.11.2006. În anul 2013 administratorul piețelor a venit la mine cu persoană care a preluat târgul în administrare. A fost un gest pe care îl regretăm deoarece am sperat că această persoană va amenaja târgul ca să poată fi autorizat. Acest lucru nu s-a întâmplat. Din cauza acestui lucru nu s-a mai prelungit contractul cu această persoană.

Situația s-a înrăutățit în luna februarie a acestui an când a apărut pesta porcină africană. Am dat anunț în mass media că târgul se închide datorită acestui fapt și datorită lipsei autorizației de funcționare. Am fost și amendați deoarece s-a considerat că vinovat este cel care deține terenul. Am făcut adrese către Primărie, Poliția Locală, Poliția Națională, anunțându-i de situația târgului. Cei de la Primărie nu au răspuns. Am discutat cu ei și mi-au spus că vor anunța Prefectura. Poliția Locală ne-a spus că nu este treaba lor, Poliția Națională, printr-o adresă către noi, ne asigurau de tot sprijinul, lucru care nu s-a întâmplat. Recent le-am cerut sprijinul când oamenii au venit și și-au expus spre vânzare animalele lângă gardul târgului. Polițiștilor le-a fost frică să intervină.

Nu este corect ca noi să plătim amenzi. Oamenii trebuie să meargă la Primărie și să ceară amenajarea unui târg care să poată fi autorizat. Nu vreau să se creadă că noi nu vrem un târg la Sighet. Până când situația se va reglementa pe terenul care a funcționat târgul au fost depuse mașini dezmembrate. Dacă lucrurile vor intra în normal, terenul își poate recăpăta destinația inițială. Suntem supuși la presiuni și amenințări din partea celor care derulau activități comerciale în zilele de târg. Cum să-i lăsăm să deruleze asemenea activități pe un teren care funcționa ilegal ca și târg de animale? Cred că numai Primăria poate rezolva problema”, a spus ing. Vinicius Pop, directorul SCDB Sighet.

Situația târgului de animale de la Sighet a intrat și în atenția Prefecturii Maramureș

“În urma verificărilor efectuate de către echipe mixte ale DSP Maramureș, IPJ Maramureș, DSVSA Maramureș s-a constatat că târgul de animale de la Sighet nu îndeplinește normele de funcționare europene. De asemenea, din discuțiile purtate cu Primăria Sighet, a reieșit faptul că acest târg nu se află în administrația Primăriei. Tot din verificări a rezultat că târgul este amplasat pe un teren al SCDB. La acest moment, împreună cu administrația publică locală sigheteană, căutăm soluții pentru amenajarea unui târg de animale care să poată fi autorizat’’, a spus Vasile Moldovan, prefectul județului Maramureș.

Oamenii sunt revoltați că nu au unde să-și vândă animalele

„Unde să mergem cu animalele? De peste 40 de ani tot vin la târgul de la Sighet. Oare domnii ăștia care ne conduc nu pot să facă ceva pentru noi ca să avem unde veni cu animalele? La Sighet vine tare multă lume de prin toate satele din Maramureș și chiar din Satu Mare. Ne trebuie acest târg’’, a spus Ioan Pop, crescător de animale.

Până se va rezolva problema târgului de animale, oamenii care îl foloseau trebuie să se înarmeze cu multă răbdare și să aștepte. Cei care totuși își vor expune spre vânzare animalele în alte locuri decât cele autorizate riscă amenzi mari.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și