Consilierii locali Iuga Nicolae și Gavrilă Mihali, alături de directorul societății MaraNord, Grigore Șteț, șeful biroului comercial din cadrul Primăriei Sighet, Vasile Drăguș, directorul economic, Cudrici Mirela și viceprimarul municipiului, Ildiko Beres, au lucrat timp de două săptămâni la întocmirea noilor trasee ale autobuzelor MaraNord.

Tarifele aplicate de către MaraNord nu se vor modifica, avându-se în vedere chiar o reducere a acestora pe viitor. Consilierul local Nicolae Iuga, cel care a inițiat noile trasee ale MaraNord, a propus ca în viitorul apropiat să existe doar două tipuri de bilete: 1 leu pentru zona centrală și 2 lei pentru periferie, pentru a atrage mai mulți călători. Tarifele urmează a se discuta într-o viitoare ședință de consiliu local.

Totodată, s-au alocat sumele de bani necesare pentru a achiziționa încă trei autobuze și a unui microbuz second-hand. În cursul acestui an, ar trebui să sosească și primele autobuze electrice la MaraNord din seria de șapte bucăți, contractate de către Ministerul Dezvoltării.

Consilierul local Nicolae Iuga a declarat pentru Sighet 247 următoarele: „La întocmirea noilor trasee s-a avut în vedere a se asigura transportul public de călători pentru cât mai mulți sigheteni. Astfel, am acoperit noi zone unde până în prezent nu exista transport local, cum ar fi: Câmpu Negru, Valea Cufundoasă, strada Doboieș ș.a. Totodată, am avut în vedere și înființarea de noi stații de călători, pentru a facilita accesul sighetenilor la transportul public local, iar autobuzele vor circula mult mai des. Am gândit câteva linii noi, cum ar fi: Vamă - Kaufland, Independenței - Tepliței - Doboieș - Muzeu - Kaufland - Independenței etc.”.

Consilierul local Gavrilă Mihali a declarat pentru Sighet 247 următoarele: „În sfârșit, după mulți ani de așteptări se pune la punct transportul local de călători în municipiul Sighet, căutându-se eficientizarea acestuia. Practic, pe tot ce înseamnă zona centrală, sighetenii vor avea autobuz între zona Independenței și Kaufland tot la 10 - 15 minute. Cu un transport local eficient, poate mulți sigheteni vor renunța la a mai circula cu autoturismul propriu, astfel reducându-se poluarea și aglomerația în trafic”.

Noile trasee, care vor intra în vigoare cel mai probabil începând cu data de 1 aprilie a.c., sunt următoarele:

LINIA 1: (C.P.L. - IAPA) – Lungime traseu tur-retur: 13,8 KM

Stații pe Traseu:
Tur: C.P.L. – BIG – OMV PETROM – TRAIAN - CATERDRALA ORTODOXĂ – CUZA VODĂ – RESTAURANT SIESTA – CEARDA – ULIȚA LUI MULLER – VALEA HOTARULUI – DRIMUS – PODEȚ - IAPA CAPĂT. Total: 13 STAȚII.

Retur: IAPA CAPĂT - PODEȚ - DRIMUȘ - VALEA HOTARULUI – ULIȚA LUI MULLER- CEARDA – REST. SIESTA – CUZA VODĂ – STUDIO - LILIACUL – PIETONALĂ – POMPIERI – BIG – CPL. – 12 STAȚII.

LINIA 2: (INDEPENDENȚEI – TEPLIȚA – DOBOIEȘ - INDEPENDENȚEI) – Lungime traseu - 14,3 KM

Stații pe Traseu:

CIRCUIT: INDEPENDENȚEI – CUZA VODĂ – STUDIO - LILIACUL – PIETONALĂ - TELEFOANE - POL. FRONTIERĂ - UNITATEA - RESTAURANT HERA – BARIERĂ – ȘCOALA 6 – DÂMB – DRIMUȘ (TEPLIȚEI) - DACIA SERVICE – CANTON – DOBOIEȘ NR. 17 –
TRANSILVANIA BOIS – ITA PRODUCTION – REZERVOARE DOBOIEȘ - MUZEU POARTA 1 – JANDARMI – UZINA ELECTICĂ – REVOI – BIG – OMV – TRAIAN – CATERDRALĂ – CUZA VODĂ – BLD. INDEPENDENȚEI. Total: 28 STAȚII.

LINIA 3: (INDEPENDENȚEI – ȘUGĂU) – Lungime traseu tur-retur 21,2 KM

Stații pe Traseu:

Tur: INDEPENDENȚEI – CUZA VODĂ – STUDIO - LILIACUL – PIETONALĂ - POMPIERI –BIG – KAUFLAND – UZINA ELECTRICĂ – PODUL RONIȘORII – FABRICA DE CĂRĂMIDĂ – FĂGET – LUCINEȚ - VAD – VAD CIMITIR - DRIMUS – CRUCE – PAPIȚ - ȘCOALA ȘUGĂU – VÂRSTEANA – ÎNTRE ȘUGAUĂ – PODUL LUI MOIȘ. Total: 20 de stații.

Retur: PODUL LUI MOIȘ - ÎNTRE ȘUGAUĂ – VÂRSTEANA - ȘCOALA ȘUGĂU – PAPIȚ - CRUCE – DRIMUȘ - VAD CIMITIR – VAD – LUCINEȚ - FĂGET - FABRICA DE CĂRĂMIDĂ – JANDARMI – UZINA ELECTRICĂ – KAUFLAND – BIG - OMV PETROM – TRAIAN -
CATERDRALA ORTODOXĂ – CUZA VODĂ – BLD. INDEPENDENȚEI. Total: 21 Stații.

LINIA 4: (VAMĂ - KAUFLAND) : Lungime traseu tur/retur 9,8 km

Stații pe Traseu:

Tur: CAPĂT LINIE CRIȘAN (GIRATORIU) - VAMĂ – PRIMĂVERII - PALATUL CULTURAL – GARĂ - RODNEI (Intersecție cu V. ALECSANDRI) - LICEUL TEHNOLOGIC FORESTIER - REST. ARDEALUL - LICEUL TEHNOLOGIC „MARMAȚIA” – CPL – UNIRII (BL. 3) – BIG (BOGDAN VODĂ BL. 9) - KAUFLAND. Total: 13 stații.

Retur: KAUFLAND – REVOI - BIG - OMV PETROM – TRAIAN - CATEDRALA ORTODOXĂ – BCR - GARĂ – PLIMOB GARĂ - MARA NORD - VAMĂ - CAPĂT LINIE CRIȘAN (GIRATORIU) Total: 12 Stații.

LINIA 5: (CPL – VALE CUFUNDOASĂ) – Lungime traseu tur/retur: 7,9 km (linie asigurată cu microbuz)

Stații pe traseu:

Tur: C.P.L. – BIG – OMV PETROM – TRAIAN - CATEDRALA ORTODOXĂ – SALA STUDIO – MIHAI EMINESCU - SZILAGY ISTVAN - CIMTIRUL EVREIESC – STRADA IZEI - INTRARE V. CUFUNDOASĂ – INTERSECȚIE BAR MARIN – VALEA CUFUNDOASĂ Nr. 30. Total: 13 Stații

Retur: VALEA CUFUNDOASĂ Nr. 30 – INTERSECȚIE BAR MARIN – STRADA IZEI – SZILAGY ISTVAN – EMINESCU – GH. DOJA - GHEORGHE ȘINCAI 1 - GHEORGHE ȘINCAI 2 – C.P.L. Total: 9 stații.

LINIA 6: (CÂMPU NEGRU – MUZEUL SATULUI ) – Lungime traseu tur/ retur 11,3 Km

Tur: ȘCOALA CÂMPU NEGRU – POD ABATOR - BLD. INDEPENDENȚEI – CUZA VODĂ – SALA STUDIO - LILIACUL – PIETONALĂ - POMPIERI – BIG – KAUFLAND – UZINA ELECTRICĂ – ȘCOALA 5 – MUZEU POARTA 1. Total: 11 stații.

Retur: MUZEU POARTA 1 - JANDARMERIE – UZINA ELECTRICĂ – KAUFLAND - REVOI – BIG - OMV PETROM – TRAIAN - CATEDRALA ORTODOXĂ – CUZA VODĂ – BLD. INDEPENDENȚEI – POD ABATOR - ȘCOALA CÂMPU NEGRU

LINIA 7: (CPL – PENSIUNE DOLI – INTRARE SARASĂU) – Lungime traseu tur/ retur 11,1 Km

Tur: C.P.L. – BIG – OMV PETROM – TRAIAN - CATEDRALA ORTODOXĂ – CUZA VODĂ – REST. SIESTA – CEARDA – VALEA HOTARULUI – PENSIUNE DOLI. Total 10 stații.

Retur: PENSIUNE DOLI – VALEA HOTARULUI – CEARDA – REST. SIESTA - CUZA VODĂ - SALA STUDIO - LILIACUL – PIETONALĂ – POMPIERI – BIG – CPL. Total: 11 stații.

Aceste trasee propuse vor putea suferi modificări, în cazul în care acestea se vor impune.

Citește și

loading...