Asta pentru că au fost desemnați câștigătorii lucrărilor de reabilitare pe cele două tronsoane de drum. Anunțul a fost făcut chiar de către liderul administrației județene, Gabriel Zetea, în debutul ședinței de Consiliu Județean din 23 aprilie. Cu mențiunea că porțiunea de drum care va intra în modernizare în cazul drumului de pe Valea Izei va fi Bârsana-Săcel, legătura cu DN17C și de aici cu DN18. Pentru porțiunea din Valea Izei rămasă, adică Vadu Izei-Bârsana, aleșii au aprobat ieri indicatorii tehnico-economici pentru investiție.

”Legat de drumurile județene, am început cu studii de fezabilitate, cu identificarea surselor de finanțare, cu semnarea contractelor de finanțare, demararea procedurilor de licitație, semnarea contractelor de execuție pentru aproape 200 de km de drum județean din trei surse de finanțare. Dacă vorbim despre finanțare europeană, ne referim la Drumul Nordului, unde procedura de achiziție a fost finalizată, a fost semnat contractul de execuție, s-a dat ordinul de începere, suntem acum în faza de proiectare și sper ca, în două luni de zile, să fie deschise șantierele de lucru.

Dacă vorbim despre drumurile județene finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa I, putem spune că și aici procedurile de achiziție au fost finalizate, ordinul de începere a execuției a fost dat și ne aflăm într-o fază de proiectare mai avansată decât pentru Drumul Nordului. În urma discuțiile pe care le avem cu executanții lucrărilor, în luna mai 2019 ar trebui să ne aflăm în șantier. Au mai rămas celelalte două tronsoane de drum județean, Valea Izei și Valea Ruscovei și pot să anunț că procedura de achiziție publică a fost finalizată. Asta înseamnă că avem câștigătorii lucrărilor de proiectare și execuție pe cele două loturi, DJ 186 pe Valea Izei și DJ 187 pe Valea Ruscovei”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Autoritățile județene nu au ascuns faptul că și-ar dori ca primele lucrări pe aceste două tronsoane de drum să demareze chiar în acest an, asta și pentru că „termenele de execuție și proiectare nu sunt foarte lungi, iar la finalul anului 2020, ambele tronsoane ar trebui să fie finalizate”.

”Instituția județeană are în păstorire aproximativ 800 de kilometri de drum județean, iar în ultimii doi ani și jumătate s-au obținut finanțări pentru 200 de kilometri de drum. Acum vom discuta despre alți 250 de kilometri de drum județean, o parte care vor intra în reabilitare și o parte în întreținere”, a conchis șeful administrației județene.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și