El este acuzat de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul (3 infracțiuni).

"Având în vedere că, în prezent, rechizitoriul și dosarul de urmărire penală se află în procedura de cameră preliminară la Înalta Curte de Casație și Justiție, propunerea de luare a măsurii de arestare în lipsă a fost înaintată, la 28 aprilie, aceleiași instanțe de judecată", se arată într-un comunicat al DNA transmis marți AGERPRES.

În 9 aprilie, Marko Attila a fost trimis în judecată alături de alți 7 inculpați, printre care și fostul șef al ANI Horia Georgescu, care la data faptelor făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), precum și 4 inculpați care aveau calitatea de experți evaluatori autorizați.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, prin acțiunile sau inacțiunile lor intenționate, cei 12 inculpați au produs un prejudiciu bugetului statului român de peste 84,5 milioane euro.

"Din ansamblul activităților investigative desfășurate până la momentul emiterii rechizitoriului, a rezultat că inculpatul Marko Attila-Gabor s-a sustras activităților de urmărire penală, părăsind teritoriul României, nefiind audiat. La 26 martie, s-a solicitat Parlamentului României — Camera Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a inculpatului Marko Attila. La 22 aprilie, Parlamentul României — Camera Deputaților a transmis DNA adresa nr. 1/1296/VZ din 16.04.2015, prin care a înștiințat că Marko Attila-Gabor și-a depus demisia din funcția de deputat începând cu 1 aprilie 2015. La 16 aprilie, președintele Camerei Deputaților a luat act de această demisie, prin urmare solicitarea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a rămas fără obiect", precizează DNA.

Sursa citată menționează că actele de procedură efectuate în cauză s-au desfășurat în prezența apărătorilor aleși ai lui Marko Attila, participarea la această activitate permițându-le exercitarea efectivă a dreptului la apărare.

Totodată, la 8 aprilie, în urma cererii formulate de apărătorul ales al lui Marko Attila, i-a fost predat unuia dintre avocații inculpatului un suport optic conținând, în format electronic, toate actele de urmărire penală efectuate până la data respectivă în dosarul penal.

Citește și

loading...